Alexandru Arşinel, internat de urgenţă

Actualizat:
Alexandru Arsinel internat jpeg

Din păcate, veştile rele din teatru continuă să curgă. Şi marele actor de comedie a ajuns în grija medicilor.

image

Luni, Alexandru Arşinel s-a simţit rău, aşa că a chemat salvarea. Ajuns la reşedinţa actorului de 78 de ani, echipajul de paramedici a constatat că acesta avea ameţeli cauzate de tensiunea scăzută şi au decis să-l transport la spital pentru mai multe investigaţii.

”Sunt momente, pusee, de la o anumită vârstă de la care nu te simţi prea confortabil. Am intrat în panică. E normal să te îngrijorezi. Am chemat ambulanţa pentru că aveam ameţeli”, a spus Arşinel pentru Antena Stars.

Actorul tocmai îşi făcuse analizele la locul de muncă cu doar câteva zile în urmă, însă nu primise rezultatul.

E de înţeles, însă, de ce are de tras cu sănătatea: „E dificil după atâtea operaţii să fii intr-o formă bună, am uitat de mine, grijile mari sunt cu soţia, trebuie să o ajut. Atunci când ai probleme, cel mai bine este să-ţi faci proiecte, să munceşti, nu să te laşi pe tânjală pentru că eşti bolnav”, a spus actorul, referindu-se la operaţiile suferite la coloană şi la transplantul de rinichi - cel care, în 2013, a stârnit un scandal imens pentru că ar fi beneficiat imediat de rinichiul unui donator de23 de ani, "sărind rândul" peste cele 1.700 de persoane înscrise pe lista pentru transplant renal.

„De 40 de ani sunt în evidenţa spitalului Davila. De 40 de ani! Am avut peste 30 şi ceva de colici renale care mi-au terminat rinichiul, mai funcţiona 6%. De 40 de ani se ştia. Pe lista spitalului, a lui Lucan. De 40 de ani”, a spus Arşinel la Digi24. Întrebat de jurnalişti cum s-a simţit când a văzut criticile, Arşinel a răspuns: „Oribil, ca un gazetar să-mi spună să-mi moară un copil ca să ştiu şi eu ce înseamnă să-ţi moara cineva în familie. Nu vreau să-mi mai aduc aminte. Poate că am şi greşit, nu ştiu, Dumnezeu o să-mi arate. Mult nu mai e”, a explicat anul acesta Arşinel la "Pro TV".

„Am vrut să trăiesc. În clipa aia am realizat că n-ai voie să gândeşti că ai voie să trăieşti. A fost oribil! La un moment dat, colegi au reacţionat. Un moment în care publicul m-a adus înapoi. La primul spectacol, aplauze”, a mai spus el.



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg