Alexandru Arşinel, operat de urgenţă!

Actualizat:
Alexandru Arsinel internat jpeg

Hipertesiv şi suferind de inimă, actorul a ajuns din nou pe mâna medicilor.

image

Sănătatea marelui actor s-a agravat se pare după şocurile suferite în ultima perioadă, după pierderea partenerei sale Stela Popescu, dar şi a actriţei Cristina Stamate. De ieri, Alexandru Arşinel este internat la Spitalul Universitar din Capitală, unde a fost supus mai multor investigaţii. Şi, pentru că starea lui o impunea, medicii l-au operat astăzi de urgenţă. Din fericire, a trecut cu bine şi de această intervenţie chirurgicală.

„Am fost operat, acum 20 de minute am ieşit de acolo. Intervenţia a durat 45 de minute, dar acum sunt bine. Mi s-a implantat un stent, printr-o coronografie. Sper că săptămâna viitoare voi fi, din nou, pe scenă. A fost un infarct şi m-au reparat într-un fel sau altul talentaţii medici de aici”, a spus Alexandru Arşinel pentru spynews.ro.

Actorul, în vârstă de 78 de ani, a fost supus, în urmă cu patru ani, unui transplant de rinichi. De asemenea, el a suferit mai multe intervenţii la coloană.

Arşinel a urcat pe scenă vineri, la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase“, al cărui director este.



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg