Alina Sorescu şi Alex Ciucu au aflat sexul copilului

Actualizat:
65050 599549346755135 1199352213 n jpeg

După mai multe ecografii la care bebeluşul s-a „ascuns“, părinţii lui au reuşit să afle, în sfârşit, ce vor avea: fetiţă sau băiat. Şi, într-adevăr, au avut parte de-o mare supriză.

După mai multe ecografii la care bebeluşul s-a „ascuns“, părinţii lui au reuşit să afle, în sfârşit, ce vor avea: fetiţă sau băiat. Şi, într-adevăr, au avut parte de-o mare supriză.

Şi asta pentru că atât Alina, cât şi Alex îşi doreau un băieţel. La ecografie, însă, medicul a constatat că e vorba despre o fetiţă.

„Am aflat că e fetiţă cu ocazia ecografiei de 22 de săptămâni pe care am făcut-o la Bucureşti. Fiind apoi plecaţi din ţară, am ales să facem un nou control la o clinică din Viena. Ambele ecografii ne-au arătat acelaşi lucru“, declară Alina Sorescu.

Chiar şi aşa, cei doi viitori părinţi s-au bucurat că au un bebeluş sănătos, care evoluează frumos şi pe care abia aşteaptă să-l ţină în braţe.

Cuplul a făcut anunţul în emisiunea Simonei Gherghe, Acces direct, de pe Antena 1, dar şi pe Facebook, unde Alina a scris: „Dragilor, vom avea o fetiţă!!!!! Împărtăşesc din tot sufletul cu voi această bucurie!“.

image

La rândul său, designerul vestimentar mărturiseşte că îşi doreşte mai mulţi copii. „Cred că orice bărbat îşi doreşte ca primul copil să fie băiat. Ne dorim mai mulţi copii, aşa ca băieţelul este încă aşteptat. Ordinea până la urmă este mai puţin importantă”, declară Alexandru Ciucu.

Imediat ce au aflat că vor avea o fetiţă, cei doi soţi au aşternut pe hârtie mai multe variante de nume. „Am făcut brainstorming şi am ajuns la o listă scurtă. Urmează să ne decidem cât de repede. Cu siguranţă, unul dintre nume va fi de sfânt pentru a o călăuzi în viaţă şi pentru a petrece de mai multe ori într-un an”, spune artista.

image

Şi, tot ieri, Alina şi-a lansat noul single, „Numai tu“, cu un mesaj contrastant faţă de starea ei de-acum.

Foto: pagina personală



Recente pe Ok! Magazine

Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png