Alma, fetiţa Amaliei Enache, în centrul atenţiei la OK! VIP Kids Picnic!

Actualizat:
1 jpeg

Baloane, jucării şi un magician iscusit, toate au făcut parte din „meniul” unei zile speciale, dedicate copiilor şi pregătite cu migală în spaţiul oferit de Bucharest School of Bucharest.

Amalia şi micuţa ei, Alma

Printre invitaţii petrecerii OK! VIP Kids Picnic s-au numărat şi Amalia Enache şi Alma, micuţa acesteia, care se afla pentru prima dată la un astfel de eveniment şi care a savurat din plin orice moment.

image

În vârstă de doar câteva luni, Alma a fost fermecată de culorile vibrante ale baloanelor, dar şi de agitaţia creată de toţi ceilalţi copii.

image

Cele două au avut timp să pozeze şi la cornerele special amenajate, oferindu-ne ocazia să le vedem în ipostaza mamă-fiică.

image

Amintim că Alma a venit pe lume în luna august, anul trecut, în urma unei operaţii de cezariană, într-un spital din Bucureşti. La naştere, Alma a cântărit trei kilograme şi trei sute de grame şi a măsurat 54 de centimetri lungime, primind nota 10.

image

foto: Sorin Stana



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp