„Am fost violată pe acoperişul unei clădiri.“ Ce vedetă a făcut această dezvăluire?

Actualizat:
madonna 4 jpeg

În vârstă de 56 de ani, vedeta în cauză nu se teme să vorbească despre trecut. Chiar dacă acesta este unul traumatizant, de care alţii n-ar vrea, poate, să-şi aducă aminte. Ei bine, Madonna, căci despre ea este vorba, a vorbit într-un interviu

În vârstă de 56 de ani, vedeta în cauză nu se teme să vorbească despre trecut. Chiar dacă acesta este unul traumatizant, de care alţii n-ar vrea, poate, să-şi aducă aminte. Ei bine, Madonna, căci despre ea este vorba, a vorbit într-un interviu pentru emisiunea "Howard Stern Show"despre faptul că a fost violată la New York, la începutul carierei sale, în anii '80, dar nu a raportat acest lucru la poliţie deoarece s-a simţit umilită de acea situaţie.

Întrebată, aşadar, în emisiune, de ce nu a solicitat ajutorul autorităţilor newyorkeze după ce a fost violată, Madonna a spus: "Tocmai fusesem violată. Pur şi simplu am considerat că nu merita efortul. Era o umilinţă prea mare".

În ciuda acelui incident teribil, cântăreaţa a spus că o eventuală întoarcere a sa în statul ei natal, Michigan, nu reprezenta o opţiune validă, deoarece nu dorea să revină în mijlocul unor persoane cu o gândire simplă.

"Ai fost vreodată în oraşul Rochester din Michigan? Pur şi simplu nu am vrut să mă întorc acolo. Nu pot să trăiesc în mijlocul unor oameni cu o gândire simplă", a spus Madonna.

Diva a făcut pentru prima dată dezvăluirea despre acel viol într-un interviu acordat în 1995 revistei New Musical Express, dar nu a mai vorbit despre acel incident până în 2013, când a spus că violul a fost comis sub ameninţarea unui cuţit.

"New York nu a fost ce m-am gândit eu că va fi", a dezvăluit cântăreaţa într-un material publicat în Harper's Bazaar. " În primul an, am fost ameninţată cu un pistol. Apoi, violată pe acoperişul unei clădiri unde am fost dusă sub ameninţarea unui cuţit şi am avut apartamentul spart de trei ori. Nu ştiu de ce. Nu aveam nimic de valoare în casă după prima spargere, când îmi furaseră aparatul de radio."

image


Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg