Amalia Enache își sărbătorește fetița. Mesajul știristei: "Ai un dar atât de important în viață"

amallia21 jpg

Și-a dedicat viața ei, iar relația lor e una specială. Amalia Enache și-a aniversat, ieri, fetița. Alma a împlinit șase ani și a petrecut alături de prieteni într-un cadru de poveste.

“6 ani de curaj cum n-am mai văzut la altcineva, de îndrăzneală bună, de învățare continuă. Te observ deja de ceva timp, Alma mea iubită, cum îți construiești singură relațiile cu prietenii, cum îi alegi după gustul și sufletul tău, complet în lipsa mea, observ cum te iubesc ceilalți, din afara familiei, numai și numai pentru ce știi tu să dai în relația cu ei, pentru cine ești tu. Îți văd prietenii iubindu-te și asta îmi spune că ai deja un dar atât de important în viață: te faci iubită! La mulți ani, Alma!”, scrie Amalia Enache pe o rețea de socializare.

alma2 jpg

Știrista recunoaște că își crește fetița după propriile reguli și nu lasă pe nimeni să intervină în asta.

“Alma că pe mine mă înnebunesc lucrurile supra ambalate și că am alergie la a lua tot ce e colorat ambalat pentru că eu de fapt văd plastic, un plastic care ajunge în natură. Alma e un copil încurajat de mic să se joace cu ce găsim în natură. Noi nu cărăm jucării când mergem la munte: se joacă cu bețele, cu pietrele. Avem un rucsac adus acum de la munte, plin cu pietre din munții Făgăraș. Încercăm să ne folosim mai mult de ce are natura și mai puțin de supra oferta din magazine. Orice părinte știe că la un moment dat nu mai suporți plasticul din casă. Jucăriile te sufocă. Dar sunt etape și etape ale copilului și cu cât cresc, cu atât încep să înțeleagă faptul că nu acumulăm în felul ăla”, spune Amalia pentru Ego.ro.

alma1 jpg

„Economia circulară este foarte importantă în cazul jucăriilor și al hăinuțelor de copii, pe care ei le poartă foarte puțină vreme. Noi facem această economie circulară în cercul meu de prieteni. Alma poartă haine rămase mici ale altor copii și le dăm întotdeauna mai departe pentru că și industria asta de produs masiv a hainelor este extrem de poluantă”, a mai povestit Amalia Enache.



Recente pe Ok! Magazine

Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg