Amber Heard, acceptată de copiii lui Elon Musk. Iată cum se comportă în compania lor!

Actualizat:
4 amber png png

Cu copiii lui Johnny Depp nu avea o relaţie prea bună, căci Lily şi Jack erau de partea mamei lor, Vanessa Paradis. Totuşi, se pare că Amber Heard a primit o nouă şansă de a fi o ”mamă vitregă” agreabilă, din partea copiilor actualului iubit.

Amber şi unul dintre băieţii lui Elon

De unde ştim? Chiar de la tânără actriţă, din fotografiile postate pe contul ei de Instagram, pe când se aflau la Sydney Opera House, în Australia. În imaginile respective, Amber, care în prezent filmează pentru thrillerul ”Aquaman Down”, apare alături de iubitul ei, miliardarul Elon Musk, dar şi de cei cinci fii ai acestuia şi-ai fostei lui soţii, Justine Musk.

image

Copiii par că se simt bine în prezenţa actriţei de 31 de ani şi că au acceptat-o ca fiind cea care i-a luat locul mamei lor în inima lui Elon. Iar Amber sigur se simte în largul ei în compania gemenilor Griffin şi Xavier şi-a tripleţilor Damian, Saxon şi Kai, atâta vreme cât, la rândul lui, Elon e fericit.

image

Amintim că, în luna aprilie, Elon şi Amber şi-au recunoscut public relaţia, postând pe conturile lor de socializare fotografii de cuplu. Totuşi, iubirea lor a debutat la scurt timp după ce actriţa şi-a anunţat separarea de Johnny Depp, cu toate că l-a cunoscut pe Elon încă din 2013, când s-au cunoscut pe platoul de filmare al peliculei ”Machete Kills”.

Elon şi Amber

foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp