Amber Heard nu mai vrea banii lui Johnny Depp. Ce cere în schimb?

Actualizat:
Amber Heard Stops By An Office In West Hollywood jpeg

În mijlocul scandalului de divorţ dintre cele două staruri, Amber a decis să retragă cererea pe care o înaintase în instanţă pentru a primi sprijin financiar temporar de la Johnny Depp.

Amber a renunţat la pensia alimentară temporară

Celebra actriţă a dorit să retragă cererea pentru pensia alimentară, de teamă că atenţia presei s-ar fi îndreptat spre ”pretenţiile financiare” ale divei, în loc ca urmările agresiunii psihice şi fizice, la care Amber a fost supusă în mod repetat, în mariajul cu Johnny Depp, să fie în centrul atenţiei.

Actriţa spune că atenţia presei redirecţionată spre acest amănunt al divorţului îi afectează pledoaria în cadrul procesului înaintat lui Johnny Depp.

Amber insistă că nu umblă după averea actorului - la care numai în 2015 s-au adăugat 30 de milioane de dolari - ci că-şi doreşte doar să se facă dreptate. Vrea, aşadar, ca Johnny Depp să răspundă în faţa legii pentru faptele sale de violenţă.

Din nefericire, audierea, programată astăzi, în cazul procesului de violenţă domestică a fost amânată. Cu toate acestea, surse din anturajul lui Amber spun că nici vorbă ca cei doi să ajungă la vreo înţelegere, amânarea acesta reprezentând doar o metodă de a trage de timp pentru a aduna mai multe probe să-şi susţină cazul.

foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg