Amber Heard s-a întâlnit cu fosta iubită

Actualizat:
Exclusive    Amber Heard Seeks Comfort From A Friend jpeg

În timp ce scandalul privind divorţul de Johnny Depp s-a mai potolit, iată că apar alte informaţii din viaţa privată a actriţei Amber Heard care ţin primele pagini ale ziarelor de scandal.

Amber s-a întâlnit cu fosta iubită

Marţi, Amber Heard a fost surprinsă de paparazzi la o întâlnire cu femeia cu care s-a iubit timp de patru ani, respectiv fotografa Tasya van Ree, cu care a rămas, chipurile, prietenă în toţi aceşti ani.

Întâlnirea a avut loc marţi, la restaurantul Republique, din Los Angeles, pe la ora prânzului. Amber a fost prima care a ajuns la faţa locului, însoţită de căţeluşul care i-a fost dăruit, culmea, tocmai de Tasya. Fotografa a ajuns ulterior şi i s-a alăturat numaidecât fostei iubite.

Potrivit paparazzilor, cele două au stat în acel restaurant timp de o oră, după care au plecat separat, aşa cum au şi venit.

Tasya şi Amber s-au iubit timp de patru ani

La ieşirea din restaurant, pe braţul lui Amber s-au văzut nişte plasturi, care au ridicat nişte semne de întrebare.

Amintim că Amber şi Tasya au fost ”parteneri domestici”, actriţa împrumutând, la un moment dat, chiar şi numele iubitei sale. Ulterior, după despărţire, Amber a depus o cerere pentru a reveni la numele ei. Şi deşi erau despărţite când a început o relaţie cu Johnny Depp, legătura dintre Amber şi Tasya a fost dintotdeauna un motiv serios pentru a-i stârni furia lui Depp.

foto: captură DailyMail.co.uk



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg