Amber Rose a născut

Actualizat:
0221 wiz inset 2 jpeg

Modelul şi logodnicul ei, Wiz Khalifa, au devenit săptămâna aceasta părinţii unui băieţel, după mai multe luni în care Amber s-a ferit să vorbească despre sarcina sa.

Modelul şi logodnicul ei, Wiz Khalifa, au devenit săptămâna aceasta părinţii unui băieţel, după mai multe luni în care Amber s-a ferit să vorbească despre sarcina sa.

Superstiţioasă din fire, Amber a ţinut departe de ochii presei detaliile cu privire la sarcina ei. Iniţial, ea s-a ferit să dezvăluie şi sexul bebeluşului său, de teamă ca energiile negative venite din partea unor rău-voitori să nu afecteze evoluţia fătului.

Dar iată că săptămâna aceasta, chiar după Ziua Îndrăgostiţilor, ea l-a adus pe lume pe micuţul ei şi al logodnicului său, Wiz Khalifa, care a asistat-o la naştere.

image

Mândru, nevoie-mare, Wiz a postat pe contul său de Twitter o fotografie realizată în sala de naşteri, iar, mai târziu, mesajul: „La mulţi ani, Sebastian "The Bash" Taylor Thomaz! Toată lumea salută venirea pe lume a acestui pui de om”.

Ultima apariţie publică a lui Amber a fost cea de la Premiile Grammy, unde a afişat un pântec proeminent, semn că nu mai avea mult până la naştere.

Thomaz este primul copil al cuplului.

Foto: Reuters, Twitter



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg