Amna, momente de panică. Artista și-a pierdut băiețelul

Actualizat:
AMNA4 jpg

Amna a trăit momemente de coșmar după ce a mers cu copilul într-un parc din apropierea unei păduri. Într-o clipă de neatenție, micuțul a fugit.

„Al meu a fugit în pădure, de curând asta, și efectiv am făcut un atac de panică pentru că nu îl mai găseam. Îl căutam eu și încă șapte mămici și nouă copii. El s-a dus să descopere o comoară. A vrut să fie cel mai curajos dintre copii și în momentul în care m-am întors 10 secunde, a luat-o la fugă în pădure. M-am stăpânit foarte tare să nu fac foarte urât, dar am plâns în hohote.

L-am pedepsit, l-am trimis în mașină și i-am zis că plecăm acasă. Iar acasă i-am explicat riscurile care sunt atunci când te pierzi de părinți. Până atunci nu îi spusesem toate astea. Am încercat să nu-l sperii cu tot felul de povești că este furat. Sau cum ne explicau bunicii noștri că dacă nu suntem cuminți, ne bagă în sac.

I-am explicat că în pădure îl poate fura cineva, îl poate mânca un animal, poate să rămână rătăcit acolo, să putrezească de foame și de frig. Când am revenit în parc, lângă pădure, în același loc, i-am zis că acum știe riscurile, poate să se ducă în pădure să-și caute comoara. Nu s-a mai dus nicăieri”, a declarat Amna, potrivit ego.ro.

AMNA31 jpg

Solista a recunoscut că a mers la terapie după divorț. „Eu am mers la terapie într-un moment dificil al vieții mele, am mers vreo lună și nu o să uit niciodată cuvintele doamnei cu care lucram. Mi-a spus că întotdeauna să mă uit la faptele bărbatului, nu la vorbe. În momentul ăla mă uitam la niște fapte. Cred că este foarte important că omul de lângă tine te vrea cu adevărat și luptă pentru tine”.



Recente pe Ok! Magazine

Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg