Anca Serea, despre posibilul divorţ de Adi Sînă: „M-a deranjat. Au speculat o chestie“

Actualizat:
1 adi sina anca serea jpg jpeg

La sfârşitul lunii septembrie, cântăreaţa Sandra N şi-a botezat băieţelul, iar naşi au fost Adi Sînă şi Anca Serea. Însă, din cauza unor probleme de sănătate, naşa nu a mai putut ajunge la ceremonie şi la restaurant.

Imediat, tabloidele au speculat că Anca Serea şi Adi Sînă ar fi aproape de divorţ, iar cele două vedete nu au avut un drept la replică. Acum, ei au fost invitaţi în emisiunea lui Mihai Morar de la Antena Stars, unde au afirmat că au fost deranjaţi de faptul că nimeni nu i-a întrebat ce s-a întâmplat şi de ce Anca Serea nu a mai ajuns la botezul băieţelului Sandrei N.

„Am aflat destul de târziu despre această ştire bombă din ziare. Nu m-a deranjat, Adi nici nu ştia. M-a deranjat mai degrabă faptul că am considerat că am dreptul şi eu la o opinie. Au speculat o chestie, dar nu m-a sunat nimeni să mă întrebe. Mi se întâmplă frecvent să nu am baterie la telefon, nu este o prioritate, atât timp cât ştiu că copiii mei sunt bine. Eu am avut ceva probleme de sănătate, am nişte episoade, din păcate, dar nu e nimic grav şi mi s-a făcut rău în ziua botezului“, a spus Anca Serea.

„A fost un moment ciudat, pentru că Anca a plecat de acasă în ziua botezului să îşi facă părul şi eu am plecat cu Noah la biserică. A rămas fără baterie la telefon şi i s-a făcut rău. Stăteam în faţa bisericii şi încercam să o sun pe Anca. A fost ciudat“, a adăugat Adi Sînă.



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg