Anca Serea, probleme la naştere: ''La ecograf ni s-a confirmat ceea ce bănuiam şi ne temeam''

Actualizat:
5 anca2 jpg jpeg

Anca Serea a născut în urmă cu două zile o fetiţă superbă, Leah- Maria. La naştere, frumoasa brunetă a întâmpinat câteva probleme, iar medicul care o supraveghea, prof. Herghelegiu, a decis ca fetiţa să vină pe lume prin cezariană. Până acum, Anca optase doar pentru naşterea naturală.

„Naşterea micutei Leah-Maria, bebeluşa cu ochii de azur!  Iată că a venit pe lume şi cea de-a şasea minune a familiei noastre, o fetiţă minunată, pe care am aşteptat-o cu drag. Naşterea ei nu a fost însă una uşoară, motiv pentru care sunt convinsă ca va fi un copil special’’, a scris Serea pe un cont de socializare.

4 anca4 jpg jpeg

Deşi era convinsă că va naşte natural şi de această dată, destinul a făcut ca lucrurile să arate altfel. “Toată sarcina a decurs normal, fără vreo problemă de sănătate. Atât bebeluşa cât şi eu am fost bine, însă săptămâna trecută, în urma unei ecografii efectuate pentru că se apropia termenul naşterii am aflat o veste şocantă: Leah se afla în prezentaţie pelvină. M-am speriat puţin, recunosc, că ştiam cât de cât ce înseamnă, respectiv că nu voi mai putea naşte natural. Am discutat cu domnul doctor si m-am informat iar lucrurile păreau să aibă o rezolvare.  Domnul doctor prof. Herghelegiu, căruia ţin să îi mulţumesc pe această cale pentru răbdarea si priceperea de care a dat dovadă, este un medic minunat şi o spun fără a fi subiectivă. Dumnealui mi-a monitorizat toate sarcinile şi naşterile şi am încredere deplină în profesionalismul său. A reuşit să o întoarcă pe bebeluşă în poziţie normală pentru a se naşte, însă m-a avertizat că este posibil să se mai răsucească până la termen. Miercuri, 14 august, în jurul pranzului am început să simt cum pierd lichid amniotic, însă pentru că la naşterile anterioare membranele au fost rupte de medic, nu eram sigură dacă ceea ce simt este ruperea apei. Aşa că pentru siguranţă am mers la domnul doctor, la Spitalul Sanador.

Acolo, mi s-a rupt cu siguranţă apa, căci am simţit o cantitate mare de lichid amniotic, iar domnul doctor a zis ca trebuie să ne grabim. La ecograf ni s-a confirmat ceea ce bănuiam şi ne temeam: micuţa se răsucise din nou şi se aşezase în poziţie transversa, si mai dificilă, aşa că naşterea cezariană era obligatorie. Nu pot să neg că mi-a fost teama de intervenţia chirurgicala, pentru că toate naşterile fuseseră naturale, însa cu ajutorul anesteziei şi al mâinilor iscusite ale domnului doctor nu am simţit aproape nimic. Operaţia a durat 45 de min. Multumesc echipei”, a mai spus Serea.



Recente pe Ok! Magazine

Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg