Anca Serea şi-a botezat mezinul FOTO & VIDEO

Actualizat:
AdiSina, Anca Serea, Moise Petru jpeg

Mare petrecere ieri în sânul familiei Serea-Sînă, care şi-a creştinat cel mai mic membru, pe Moise Petru, la şase luni de la naştere.

image

Anca Serea şi Adrian Sînă au avut din nou motiv de sărbătoare odată cu botezul celui de-al cincilea copil. Deja "antrenaţi" într-ale creştinării copiilor lor, cei doi n-au fost lipsiţi, însă, de emoţii. Mai ales că data aleasă pentru acest eveniment a fost aleasă special în săptămâna în care cei doi părinţi au sărbătorit primul lor an de căsnicie.

Slujba de creştinare a avut loc la Mânăstirea Caşin din Capitală, acelaşi lăcaş de cult în care au fost botezaţi şi ceilalţi patru copii şi unde a fost oficiată şi căsătoria Ancăi cu Adrian.

Oaspeţii au fost aşteptaţi la restaurantul LOFT cu un meniu cu tartar de somon, peşte din Marea Mediterană, muşchiuleţ de porc cu piure de cartofi şi broccoli şi salate de fructe.

Printre invitaţi s-au numărat şi Valentina Pelinel şi Răzvan Simion.

Atmosfera a fost întreţinută de mai mulţi artişti, printre care trupa Maxim şi Lidia Buble, care a cântat în duet cu fericitul tătic.

Anca Serea are doi copii din relaţia cu afaceristul Filip Poplingher şi alţi trei cu artistul Adrian Sînă. Toţi moştenitorii poartă nume biblice – David, Sarah, Ava Stephanie, Noah Iosif şi Moise – prezentatoarea TV alegând astfel să îi fie recunoscătoare lui Dumnezeu pentru tot ce i s-a întâmplat până în prezent. Vedeta nu a ales întâmplător prenumele Moise pentru bebeluş, ea hotărându-se să-şi boteze astfel băieţelul în urma unui vis.

Proaspăta mămică s-a recuperat rapid după naştere, ea redobândindu-şi formele de odinioară. Deşi viaţa cu 5 copii nu e simplă, soţia lui Adrian Sînă nu exclude posibilitatea de a rămâne din nou însărcinată. “Nu ne-am propus să ne oprim aici. Mai vrem un copil, dacă va fi să fie, atunci când va vrea Dumnezeu să se întâmple. Dar nu acum, aşa repede, că-mi este un pic greu”, a recunoscut ea.



Recente pe Ok! Magazine

Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg