Ce a făcut-o pe Anca Țurcașiu să țopăie de fericire. Artista aștepta de luni bune să facă acest anunț

anca turcasiu vara5 jpg

Ne place să vedem câtă bucurie împarte artista în jurul său. Și o parte din frumusețea sa legendară se datorează, în primul rând, frumuseții sufletului său.

Ca un copil, solista s-a filmat țopăind de bucurie că, în sfârșit, poate face marele anunț. Proiectul de suflet al multor artiști români revine în fața publicului: musicalul Mamma Mia va putea fi iarăși vizionat live, la Sala Palatului, începând din decembrie, după doi ani grei de pandemie și restricții, când teatrul și spectacolele au fost, efectiv, anulate.

Frumoasa cântăreață a făcut anunțul pe pagina sa de socializare și e de remarcat cât de ocupată este Anca în vara asta. A avut multe concerte și o sesiune prelungită de ședere la malul mării, așa cum îi place vedetei cel mai mult.

De asemenea, artista le-a mai făcut o confidență fanilor. Ea s-a decis să le dezvăluie cine este mereu alături de ea în spatele ușilor închise. Anca Țurcașiu are un animăluț de companie adorabil și iubăreț: „Așa arată serile mele de relaxare pe balcon. Pisica, pentru că așa o cheamă, este lipită de sufletul meu mereu. Cine are o pisică, înțelege despre ce vorbesc. Este în permanență în ochi mei, doarme pe pieptul meu, înțelege tot ce-i vorbesc! E o minune care a apărut în viața mea ca să mă adore! De mult voiam să vă povestesc asta...”, a scris Anca Țurcașiu în dreptul imaginii cu felina.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg