Andreea Ibacka, despre căsătoria cu Cabral: ''El a fost interesat de carcasă''

Actualizat:
1 cabral8 jpg jpeg

Andreea Ibacka şi Cabral trăiesc o iubire de miere de mai bine de 10 ani. Povestea lor a început pe un platou de filmare. Cabral s-a îndrăgostit la prima vedere de Andreea şi a luptat ca să îi fie soţie. Frumoasa blondă avea nevoie de certitudini, aşa că s-a lăsat convinsă mai greu.

„Cabral şi cu mine lucram destul de puţin împreună la acel proiect în care am primit eu primul rol din viaţă. Ne-am îndrăgostit, dar nu la prima vedere, cum spune el. El a fost interesat de carcasă. Dragostea a crescut în timp. Mi-a mâncat tinereţile. Amuzamentul ne-a ţinut aproape”, a  mărturisit Andreea la Antena Stars.

Cererea a venit pe neaşteptate. „Au trecut 10 ani de la cererea în căsătorie. El a anunţat mai întâi public, la tv, înainte să mă întrebe pe mine. Am aflat de la prieteni că intenţioase să facă pasul ăsta. Fusese adus în discuţie, eram deja de 3 ani împreună. Era de aşteptat, o continuare firească a poveştii noastre frumoase. A fost surprinzător. I s-a părut lui mai interesant să facă cererea de la parter, eu fiind la balcon. În timp ce el vorbea, eu mă făceam că nu aud, pentru că voiam să afle cât mai mulţi vecini. Până la urmă am coborât şi i-am spus da”



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg