Andreea Marin la prima ediție a ”Oscarurilor românești”. Și-a împlinit un vis cu această gală

25 aprilie, 2024

O seară spectaculoasă și un om de media cu un talent uriaș. Andreea Marin scrie istorie în presa românească încă o dată. Cu festivitatea pe care a organizat-o miercuri, diva, fostă ”Zână a surprizelor” marchează un moment important.

Andreea Marin PNG

Și un vis împlinit. Dar știm deja că este expertă în a-și împlini visurile. Căci așa cum spune și motto-ul evenimentului, nu există nu se poate. Este un slogan pe care Andreea Marin și l-a asumat deja de câțiva ani buni. Iar pe 24 aprilie a materializat visul. Vedeta a organizat și prezentat prima ediție a galei ”Nu există nu se poate”, unde au fost premiați învingători din toate domeniile.

Andreea Marin Gala jpg

”Întreaga mea viață, ca om care își face meseria cu pasiune, mi-am dorit să îi pot onora pe Oamenii adevărați spre care pot privi cu prețuire și profundă admirație, ba chiar uneori mi-aș permite să spun venerație, sunt cei spre care privesc mereu învățând, inspirându-mă, devenind eu însămi un om mai bun în preajma lor sau urmărindu-i de la distanță. Sunt idolii unor generații, talentele pure ale unei țări sau îndrăzneții ce schimbă în bine lumea noastră. Trofeele “Nu există nu se poate!” vor ajunge in mâinile lor, pentru ca ei sunt cei ce ne arată, într-o lume cu susul în jos, că binele - și frumosul, și munca, și ambiția, și harul … - clădesc, din fericire, cu mai mult spor decât ne pot trage în jos non-valorile. Am făcut înconjurul lumii, dar mărturisesc cu mâna pe inimă: aici, la noi acasă, sunt oameni capabili, talentați, cu minți strălucite și dăruire care mă fac să simt mândria de a rămâne în România mea, așa cum am ales: pentru o viață. Am șansa să transform un vis în realitate: Gala “Nu există nu se poate!” va fi acel moment din viața mea profesională pe care îl plănuiesc, îl visez, îl aștept, îl muncesc alături de o echipă extraordinară de oameni capabili și suntem la o zi distanță de acest moment de strălucire la Palatul Parlamentului: un Oscar îmbrăcat în haina unui spectacol cum n-am mai pus pe picioare ca producător și n-am mai găzduit ca amfitrion în peste 30 ani ai mei de carieră, gala va prinde mâine viață și voi avea șansa de a le mulțumi atâtor oameni valoroși din domenii diverse, aflați împreună în aceeași seară. Vom onora și munca de decenii a unor oameni care ne fac inimile să bată cu putere și a căror carieră ne-a îmbogățit destinul - ce șansă minunată să-i avem alături de noi ! Mulțumesc oamenilor buni pe care îi prețuiesc pentru că au înțeles că nu va fi ușor și totuși nu au abandonat acest drum cu multe nopți nedormite, pentru a ajunge în acest punct: cu o zi înainte de un vis împlinit! Abia aștept!”, și-a scris Andreea Marin gândurile pe Facebook, care a fost în cea mai bună formă a sa din ultimii ani, etalând o siluetă adolescentină în rochia de seară roșie, creată special pentru acest eveniment de designerul Eli Lăslean.

Gala „Nu există nu se poate” a decernat miercuri seară primele trofee. Distincțiile au ajuns la cei care au îndrăznit să depășească bariere, având același crez – „nu există nu se poate”.

Sunt învingători din toate domeniile: artă, medicină, sport de perfomanță ori oameni cu idei îndrăznețe care au schimbat viaţa comunității în bine, ori oameni cu o carieră impresionantă.

Evenimentul este creația omului de televiziune Andreea Marin și a fost organizat de Fundația ”Prețuiește Viață”, la Palatul Parlamentului în prezența a o mie de invitați.

Aplaudați la scenă deschisă au fost și elevii aflați între clasele a VII-a și a XII-a care s-au remarcat la o competiției internațională organizată de NASA.

Și șeful Guvernului a participat, miercuri seară, la Gala ”Nu există nu se poate!”, organizată la Palatul Parlamentului.

Ciolacu la Gala jpg

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”, el afirmând că aceştia “au rupt scena” prin cele 50 de premii câştigate şi a promis că în zilele următoare autorităţile centrale vor găsi o soluţie pentru recompensarea acestora.

Mihai Morar a primit Premiul pentru cel mai apreciat podcast din mediul online, ocazie cu care omul de media le-a dedicat trofeul urmăritorilor săi.

Gala PNG

Andreea Raicu s-a aflat și ea printre vedetele care au strălucit la eveniment, cu o paradă de modă a colecției de rochii care îi poartă numele, ocazie cu care au defilat pe podium celebrități ca Monica Bârlădeanu, Dana Sota, Ilinca Vandici, Giulia Nahmany și chiar Violeta, fiica Andreei Marin. Imaginile sunt grăitoare.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg