Andreea Raicu, despre nebunia din aeroporturi: “E deja a cincea zi din cele 8 și nici urmă de bagaj”

7 iulie, 2022

Plecată în vacanță în Grecia, vedeta de televiziune a fost prevăzătoare și, chiar dacă s-a produs un mic accident la aeroport, a reușit să nu-și strice definitiv sejurul.

292012189 604643087687535 7824427819398321270 n jpg

Chiar în perioada de vârf a sezonului estival, când de-abia așteptăm cu toții să ajungem în concediu, companiile de transport aerian se confruntă cu o criză de personal și cu o proastă gestiune a zborurilor, ceea ce produce întârzieri sau chiar anulări de zboruri, greșeli de manevrare a bagajelor, nervi și frustrări.

Cu un sejur antamat în Creta în această perioadă, Andreea Raicu a experimentat și ea inevitabilul și, chiar dacă a ajuns cu bine la destinație, nu același lucru se poate spune și despre valiza ei cu haine și necesități. Totuși, un simplu gest prevăzător a fost de-ajuns să-i salveze, totuși, vacanța.

“Sâmbătă am plecat în vacanță. 🌊🌞Din cauza nebuniei din aeroporturi, m-am gândit să îmi iau un bagaj de mână, ceea ce a stârnit hohote de râs din partea prietenilor mei, pentru ca eu obișnuiesc să “travel light”. Mi-am luat lucrurile esențiale, în cazul în care îmi întârzie bagajul o zi. E deja a cincea zi, din cele 8, și nici urmă de bagaj, a povestit Andreea Raicu pe conturile sale de socializare.

În tot răul, însă, iată și partea pozitivă: “Am scris acest mesaj pentru cei care pleacă în vacanță în perioada asta. Sfatul meu este să vă luați un bagaj de mână cu câteva haine și creme. Deși mi-am făcut un bagaj mare, am realizat de cât de puțin avem nevoie. We can adapt to anything!🙌🏻 Ce-mi lipsește cel mai tare? Rochiile din Amalin, pe care de-abia așteptam să le îmbrac. În rest, numai părți bune: mă hotărăsc foarte repede cu ce mă îmbrac, e super ordine în cameră, plus că bagajul îl voi face în 5 minute la plecare!”

Andreea Raicu vacanta in Creta a pierdut bagajul nebunia din aeroporturi (5) jpg

Concluzia ei? “Ai nevoie de organizare, minte relaxată, care înțelege că trebuie să accepte ce nu poate schimba, dacă vrei să fie bine!”

FOTO: arhiva personală



Recente pe Ok! Magazine

cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG
massif jpg
xpertbeauty lac de unghii profesional jpg
cursuri functionari curs social media marketing jpg
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Despagubiri zbor foto3 jpg
Ce hobby uri să trec în CV  1 png
okmagazine ro jpg
James Bond locații jpg