Andrei Ştefănescu, mesaj de pe patul de spital. A fost diagnosticat cu coronavirus

Actualizat:
1 andrei jpg jpeg

Andrei Ştefănescu a fost depisat cu coronovirus, deşi nu acuza niciun fel de simptome. Artistul este internat în prezent la Matei Balş, ca şi colegul Marcel Pavel.

“Într-adevăr, suntem la spital, suntem în stare bună. Vreau să le transmit celor care mi-au trimis mii de mesaje că sunt bine şi că abia aştept să ies”, a spus prezentatorul de la Antena Stars pe un cont de socializare.

Andrei a primit cruntul diagnostic după două teste de verificare. „Am fost testat în urma interacţiunii cu Marcel. Mi s-a adus la cunoştinţă că sunt pozitiv COVID-19. Sunt asimptomatic. Stau cuminte şi aştept cu nerăbdare să mă întorc la emisiune. Nu am nicio problemă medicală. Nu m-am gândit niciodată că mă îmbolnăvesc, dar există un risc”, a mai spus artistul.

Filmările pentru emisiunea Te cunosc de undeva!, unde Andrei Ştefănescu şi Marcel Pavel sunt colegi, au fost suspendate. Antena 1 a luat toate măsurile impuse de lege pentru stoparea răspândirii virusului SARS-CoV2 şi siguranţa angajaţilor şi a colaboratorilor. A fost realizată o anchetă epidemiologică, au fost testate şi trimise în izolare persoanele care au avut un contact direct. Vedetele vor reveni pe platouri după perioada de carantinare.



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg