Andy Garcia la 60 de ani, de nerecunoscut la o ieşire publică

Actualizat:
andy garcia jpeg

În vârstă de 60 de ani, actorul născut în Havana, Cuba, a fost, trebuie să recunoaştem, un sex simbol în Hollywood-ul anilor 80 şi 90.

Andy Garcia tânăr, aşa cum ni-l amintim cel mai bine

De nerecunoscut, recent, în Los Angeles

Cu toate acestea, spre cinstea lui, seducătorul actor are o viaţă amoroasă cât se poate de aşezată, încă din anul 1982, de când este căsătorit cu Marivi Lorido, femeia care i-a dăruit, între timp trei fete şi un băiat. 

Pe Andy îl vedem rar în publicaţiile mondene acaparate astăzi de familia Kardashian şi alţii ca ei. Dar poate că paparazii nu-l mai iau în vizor şi pentru că actorul este greu de recunoscut în apariţiile lui publice, aşa cum s-a întâmplat pe 28 ianuarie, atunci când un Andy Garcia foarte schimbat de cum ni-l aminteam a fost fotografiat în Los Angeles.

Andy Garcia pare că a mai slăbit în ultimul timp

Ieşind de la o gelaterie, starul de origine cubaneză a apărut îmbrăcat casual, cu ochelari şi cu bască pe cap. Şi a fost nevoie să ne uităm de două ori pentru a ne da seama că este vorba de el. De remarcat forma fizică destul de bună pentru vârsta actorului, care pare că a a mai slăbit, în ultimul timp.

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg