Angelina Jolie, în lacrimi: ”Vom fi întotdeauna o familie”! Prima declaraţie despre divorţul de Brad Pitt

Actualizat:
Angelina Jolie jpeg

Sâmbătă, am avut ocazia de a o vedea pe noua Angelina. Mai puternică, mai deschisă, dar la fel de pasionată de munca ei şi la fel de frumoasă ca-n primele zile ale carierei sale actoriceşti. Ieri, însă, a fost dat publicităţii un prim interviu cu actriţa, pe care aceasta l-a acordat BBC-ului şi-n care a vorbit, pentru prima dată, despre divorţul de Brad Pitt şi despre schimbările din viaţa ei.

A acordat primul interviu după anunţul divorţului de Brad Pitt

Am avut, aşadar, ocazia să vedem şi cealaltă faţă a Angelinei. Cea care se află în spatele măştii de femeie puternică, pe care a afişat-o, sâmbătă, la premiera filmului ”First they killed my father”. Starul hollywoodian a acordat acest interviu celor de la BBC chiar în Cambodgia, unde se află pentru a promova respectivul film.

În timpul interviului, Angelina şi-a stăpânit cu greu lacrimile, demonstrând că vorbele ei vin cu o încărcătură emoţională puternică şi că-n spatele divorţului sunt mai multe lucruri pe care nu le ştim, şi pe care, probabil, nu o să le aflăm niciodată.

Întrebată fiind dacă vrea să comenteze cumva toate cele întâmplate recent în viaţa ei personală, actriţa în vârstă de 41 de ani s-a mulţumit să spună că separarea a fost într-adevăr o schimbare mare şi că a fost perioadă destul de dificilă pentru ea şi pentru copii, dar că Brad va face întotdeauna parte din familia lor. ”Nu vreau să spun prea multe lucruri despre asta, decât că a fost o perioadă extrem de grea, şi că noi suntem o familie şi că vom fi mereu una.”, a declarat, în lacrimi, Angelina.

”Suntem şi vom fi întotdeauna o familie”

Ulterior, actriţa a vorbit despre copii ei şi despre cum îi ajută să treacă peste cele întâmplate. ”A fost dificil. Mulţi oameni trec prin ce-am trecut eu. Toată familia mea a trecut prin clipe grele. (...) Atenţia mea se-ndreptă acum spre copiii mei, ai noştri. Suntem şi vom fi mereu o familie şi aşa facem noi faţă situaţiei. Mă concentrez pe a găsi o cale de a face ca acest impas să ne întărească şi să ne apropie”, a adăugat actriţa.

”Mi-ar plăcea să călătoresc în jurul lumii cu copiii mei”

Angelina a vorbit şi despre viitor şi despre planurile profesionale pe care le are. ”Mi-ar plăcea să călătoresc în jurul lumii cu copiii mei, sperând că sunt fericiţi şi că fac lucruri cu adevărat interesante, o să-i sprijin mereu. (...) Tot ce sper e să le inspir copiilor mei lucruri bune, să-i fac să vadă de ce sunt capabili, dar şi să vadă lumea aşa cum e. Nu prin prisma Hollywoodului, sau printr-un anume stil de viaţă, ci chiar să-i duc în lumea reală, unde îşi pot forma o părere reală despre ce-i înconjoară şi pot relaţiona cu oameni”, a mai declarat starul.



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg