Angelina Jolie, răvăşitoare la conferinţa ONU. A purtat o ţinută neconvenţională

Actualizat:
angelina jolie jpeg

Este o feministă convinsă şi o activistă puternică în ceea ce priveşte pacea şi apărarea drepturilor femeilor, copiilor, încercând să schimbe lumea. Iar prezenţa Angelinei Jolie la summit-ul ONU pentru Menţinerea Păcii, din Vancouver, Canada, nu putea fi trecută cu vederea.

Alături de Ministrul canadian al Apărării, Harjit Sajjan.

A fost prezentă la acest evemiment cu un scop, să vorbească despre violenţă şi abuzurile sexuale care se întâmplă în zonele de conflict. Actriţă, mamă şi trimisul special al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Jolie, a ţinut un discurs impresionant la reuniunea de miercuri, însă şi mai impresionantă a fost ţinuta purtată de divă. S-a întâlnit cu politicieni, miniştrii şi persoane importante din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, oameni cu o prezenţă importantă şi sobră, iar Jolie a fost singura care a epatat, asta datorită ţinutei alese pentru acest eveniment.

image

Fermecătoarea Angelina a fost din nou în centrul atenţiei, atât datorită ţinutei purtate, dar mai ales a atitudinii sale. Actriţa a arătat de parcă ar fi păşit pe covorul roşu de la vreun eveniment monden, într-o rochie care i-a venit perfect. Deşi este din ce în ce mai slabă, în rochia de un gri deschis care s-a aşezat perfect pe formele divei, a arătat superb.

A purtat o rochie cu spatele gol care i-a lăsat tatuajele la vedere

Dacă cei care i s-au alăturat la acest eveniment au purtat ţinute clasice, costume în cazul bărbaţilor şi deux-pieces în cazul femeilor, Jolie a fost răvăşitoare în rochia cu spatele gol care i-a lăsat la vedere tatuajele. Mai mult, ea nu a purtat sutien, lăsându-şi sânii liberi pe sub materialul vaporos al outfitului.

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg