Are emisiune la Pro TV, dar apare şi la Kanal D. Marius Manole e invitatul lui Denise Rifai: "M-am ferit toată viaţa să aflu lucruri despre mine"

Actualizat:
marius manole la 40 de intrebari cu denise rifai kanal d 1 jpg jpeg

Marţi, la ora 23:15, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, telespectatorii îl vor putea cunoaşte în profunzime pe Marius Manole, o personalitate marcantă a  teatrului românesc.

Unul dintre cei mai prolifici şi talentaţi actori din România, Marius Manole a reuşit să ajungă rapid la inima publicului prin naturaleţe şi forţa interpretării partiturilor actoriceşti. Marius Manole activează de aproape 20 de ani în cadrul Teatrului Naţional Bucureşti, acolo unde a strălucit în zeci de roluri şi sute de spectacole de excepţie. În ediţia de săptămâna viitoare a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, actorul va vorbi despre viaţa profesională, studii, dar şi  dragoste, copilărie şi anii adolescenţei, maturizare şi greutăţile întâmpinate în viaţa de actor.

“Vreau să descoperim împreună cine sunt, pentru că nici eu nu sunt foarte convins şi nici eu nu ştiu multe lucruri despre mine. M-am şi ferit toată viaţa să aflu lucruri despre mine… că poate ce găsesc nu este chiar  pe placul meu. (…) Am tot închis uşiţe şi poate de aici pasiunea asta şi dragostea asta pentru teatru”, se confesează Marius Manole în debutul ediţiei de marţi seară a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”.

marius manole la 40 de intrebari cu denise rifai kanal d 2 jpg jpeg

“A confiscat Ion Caramitru <Teatrul Naţional>?, “Cât de sărac aţi fost?”, “Aveţi probleme cu alcoolul?”, “De ce v-aţi ratat viaţa?”, “Jucaţi în seriale TV pentru bani?”,  “Va e frică să iubiţi?”, “Sunteţi fericit?”  sunt doar câteva dintre cele 40 de întrebări adresate lui Marius Manole în cadrul ediţiei de marţi seară a emisiunii.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg