Are toate armele ca să îl facă fericit! Ben Affleck a cerut-o în căsătorie pe Ana de Armas?

Actualizat:
1 ana1 jpg jpeg

Ben Affleck a renăscut după ce a întâlnit-o pe Ana de Armas. Cei doi sunt văzuţi numai împreună, fie că îşi plimbă câinii sau merg la cumpărături. Ba mai mult, o sursă din apropierea celor doi spune chiar că actorul a şi făcut marea cerere.

Ben Affleck, în vârstă de 47 de ani, a renunţat în urmă cu câţiva ani la mariajul cu colega Jennifer Garner, cu care are trei copii. După acest episod, starul părea tot mai deprimat şi descoperise, din nou, alcoolul. Acum pare că vede cu alţi ochi viaţa. Ben Affleck şi Ana de Armas poartă acum la gât două coliere identice, ca două jumătăţi de inimă, ca semn al iubirii ce şi-o poartă.

ben8 jpg jpeg

Aceasta nu este însă singura surpriză. Paparazzii au surprins zile trecute la vila lui Affleck din Los Angeles o dubă neagră, din care a coborât un bodyguard înarmat, care avea faţă acoperită de o mască neagră.  Acesta i-a adus un colet, livrat de compania Malca-Amit, specializată în depozitarea şi expedierea sigură a metalelor preţioase, diamante, bijuterii etc.

După câte se pare, actorul ar fi comandat pentru iubita sa un inel de logodnă, Ben fiind renumit pentru bijuteriile cu multe carate pe care le oferă cadou.

Starul este atât de fermecat de noua iubită încât a vrut să o prezinte şi copiilor săi, însă fosta sa soţie, Jennifer Garner, cu care a fost căsătorit timp de 13 ani, i-a cerut să aştepte.



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg