Atacat de Simona Senzual

Actualizat:

Aseară, dintr-un motiv sau altul, am fost la un eveniment monden, la Palatul Ghica. Şi cum stăteam eu aşa, trece prin faţa mea duduia Simona Senzual. Spun duduia, pentru că duduia de senzualitate. Şi cred şi sper că va exista un moment când, măcar prin înaintarea în vârstă, ea să devină doamnă. Doamna Senzual. Sau măcar madam Senzual de la trei, mama lui cutare. Că timpul nu iartă.

Dar aseară lucrurile erau frumoase. Ea era tânără şi puţin agitată. Se ocupa, ca de obicei, cu senzualitatea, dar mai avea o treabă. Făcea interviuri pentru emisiunea lui Capatos. Şi cum trecea pe lângă mine, se opreşte şi mă priveşte şi fix, şi senzual, simultan. Şi nu numai. Simte nevoia să se şi exprime în ideea asta, întorcându-se spre cineva. "Uite, el e cunoscut. Hai să facem cu el". Dar ceea ce mi s-a părut decisiv abia începea să urmeze. S-a întors spre mine şi m-a întrebat politicos: "Tu eşti cunoscut, nu?". Vă spun sincer că m-a terminat. Băi, stăteam aşa şi mă gândeam. Sunt sau nu sunt cunoscut?! E bine sau nu, să fii acum cunoscut?! Când începi să fii cunoscut?! Mi se părea că m-a întrebat bine. Întrebarea era superbă. Chiar o s-o ţin minte s-o folosesc în interviuri. Domne, sunt oameni care sunt deja recunoscuţi. Măcar cunoscut aş putea fi. Mi se părea un moment important. Dacă aş fi răspuns că da, trebuia să mă comport din momentul acela ca un om cunoscut. Ca un om cunoscut de Simona Senzual.

Acum, să-i fi spus că nu sunt cunoscut, nici aşa nu era bine. Că totuşi sunt oameni care mă cunosc. I-aş fi intrigat pe cei pe care îi aveam în jur. Ei mă cunoşteau. N-a fost uşoară decizia. I-am răspuns categoric, bănuind că aşa rezolv problema. I-am spus că sunt cel mai cunoscut. Şi cum părea treaba rezolvată, Simona Senzual iar mă dă peste cap. “Ştiu că eşti cunoscut, da’ de unde eşti cunoscut?!”. Băi, iar mă proptisem într-o întrebare! De data asta grav. N-am mai răspuns, că a început să fugă într-o direcţie. Apăruse cineva căruia îi erau lucrurile mai clare. Sunt la a doua experienţă a dialogului cu Simona Senzual. Făceam la un moment dat o emisiune, unde, dintr-un motiv sau altul, a trebuit s-o invit. Atunci mi-a mai dat o replică celebră, la care încă mă mai gândesc. Sunteţi gata, da?! “Sunt optimistă. Mai rău de atât nu se poate!”.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
george clooney amal clooney venice 090224 2 edc6ceb89e4d4be59a3e28a2bb62a055 jpg
Diana Munteanu în Santorini  FOTO Instagram (8) jpg
UNTOLD2026 jpeg
Nicole Kidman colaj Profimedia jpg
Elizabeth Taylor, Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt si Angelina Jolie  jpg
Salma Hayek, Getty (8) jpg
Kristin Davis, Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon, Kim Cattrall pe platourile de filmare Sex and the City The Movie, New York, septembrie 2007, Profimedia jpg
Celine Dion în natură   FOTO Deanna Marti, Facebook (3) jpg
Jennifer Lopez, din ce în ce mai sumar îmbrăcată, Foto Instagram (5) jpg
FotoJet (82) jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
FotoJet (82) jpg
Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg
Alina Pușcău Instagram png
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, Foto Instagram  (2) png
imagine generata cu AI png