“Aţi fost ameninţat cu moartea?” Dumitru Dragomir îşi povesteşte viaţa

Actualizat:
1 mitica4 jpg jpeg

“Aţi fost ameninţat cu moartea?” Dumitru Dragomir îşi povesteşte viaţa

Dumitru Dragomir, fost preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, este invitatul ediţiei de duminică a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la ora 22:30, la Kanal D.

Mitică Dragomir este un personaj extrem de spumos, vocal, controversat al scenei publice româneşti. S-a aflat de nenumarate ori pe primele pagini ale publicaţiilor, cu diverse subiecte, fie ca faceau partea din viaţa sa profesională sau personală.

În tinereţe, Dragomir a fost fotbalist, timp de cinci ani; s-a retras la vârsta de 25 de ani, din cauza unei accidentări, pentru ca apoi să conducă cinci cluburi de fotbal, timp de optsprezece ani, ocupând poziţii de conducere, ca vice-preşedinte şi preşedinte.

Mitică Dragomir s-a aflat în structurile de conducere ale Ligii Profesioniste de Fotbal, timp de peste doua decenii, de la înfiinţarea acesteia, în 1992, până în 2013; a fost deputat PRM în Parlamentul României, timp de două mandate şi, pe lângă activitatea din fotbal şi politică, a fost patron de presă, dezvoltator imobiliar şi a investit în industria hotelieră.

În plan personal, Mitică Dragomir este căsătorit de peste 50 de ani, are un fiu şi doi nepoţi. Cine este omul din spetele personalităţii Dumitru Dragomir, putem afla duminica aceasta, de la ora 22:30, la Kanal D.

“Aţi fost ameninţat cu moartea pentru dezastrul din fotbalul românesc?”, “Câte blaturi aţi făcut la ordin?”, “Aţi fost coordonatorul securiştilor din fotbalul românesc?”, “Sunteţi nostalgic după comunism?”, “Cum l-aţi ajutat pe Becali să fure Steaua?”, “V-aţi mai gândit vreodată la sinucidere?”, “V-a fost vreodată dor de tata?”, “Veţi scapa din nou de închisoare?”, acestea sunt câteva dintre cele 40 de întrebări la care va trebui să răspundă Mitică Dragomir, în ediţia de duminica aceasta, a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, ce se difuzează de la ora 22:30, la Kanal D.



Recente pe Ok! Magazine

Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg