Atitudinea este totul? Trei comportamente esenţiale pe care să le integrezi în viaţa ta

Actualizat:
1 atitudine jpg jpeg

Cu cât eşti mai tânără, cu atât crezi că poţi face (orice) fără prea multe repercusiuni. Mulţi nu învaţă nici în perioada adultă din greşeli, riscând să se învârtă tot restul vieţii într-un cerc vicios şi toxic. Viaţa înseamnă progres, iar atitudinea cu care întâmpinăm situaţiile din calea noastră face diferenţa.

De cele mai multe ori, ne risipim energia încercând să controlăm situaţii sau persoane care sunt în afara controlului nostru. Trebuie să îţi dai seama că schimbarea vine din interior, iar dorinţa de a controla şi a-i determina pe ceilalţi să facă cum vrei tu este extrem de abuzivă. Haide, totuşi, să fim complet sinceri: prea puţine lucruri le putem controla în viaţă! Dar, unul dintre puţinele lucruri pe care le putem controla este ATITUDINEA noastră. Aceasta afectează acţiunile întreprinse şi deci, succesul nostru. O atitudine negativă despre tot şi orice nu te va face să obţii realizările antreprenoriale dorite, doar ideea ta de a-ţi deschide un magazine de bijuterii nu a prins încă viaţă din cauza fricii de eşec. Aşa-i?

Iată trei comportamente la care poţi începe să lucrezi pentru a-ţi schimba atitudinea şi a creşte spectaculos în viaţă.

1. Fii pozitivă

Atitudinea este ca o piramidă care se construieşte sistematic în timp. La baza piramidei se găseşte pozitivitatea. De fapt, aceasta are o relaţie directă cu posibilităţile. Oamenii care sunt negativişti tind să aibă o mentalitate fixă ​​şi sunt închişi la toate oportunităţile pe care le întâlnesc în cale. Negativitatea şi mentalitatea de victimă merg mână în mână. În schimb, atunci când cineva are o perspectivă şi o atitudine pozitivă, este mult mai probabil să aibă  o evoluţie bună, fiind dispusă oricând să acceseze abundenţa pentru o viaţă trăită cât mai frumos.

 

2. Fii recunoscătoare

Într-o societate guvernată de superficialitatea platformelor sociale şi a ştirilor de la ora 19:00 este uşor să cădem în plasa comparaţiei cu ceilalţi. Astfel, te poţi desconsidera uşor, crezând că nu eşti suficient de bună, că nu munceşti destul, că nu socializezi corect, iar lista poate continua. Astfel, atitudinea de victimă îşi va face simţită prezenţa, mâncând uşor-uşor din sufletul tău. De aceea, este esenţial să practici recunoştinţa pentru că te ajută să te concentrezi la ce ai, în loc să te frustrezi pentru lucruri pe care ţi le-ai dori, dar nu le-ai obţinut (momentan). Viaţa înseamnă energie, de aceea suntem de părere că nu există nimic care să-ţi ridice vibraţia mai mult decât recunoştinţa.

 

3. Măreţia e putere

Mintea noastră înclină spre negativitate din cauza faptului că specia umană a trebuit să înveţe supravieţuirea în acest mod. Deşi nu mai trebuie să ne facem griji că un tigru - dinte de sabie ne pândeşte printr-un tufiş, creierul a rămas conectat în acest fel la sentimentul de frică. Deci, trebuie să alegem în mod conştient să fim pozitivi. Măreţia este o chestie subiectivă şi o poţi egala cu succesul. Suntem unici şi deci, privim viaţa prin propriii ochelari, doar asigură-te că atingi măreţia TA, nu pe cea impusă de şcoală, media sau părinţi. Eşti puternică atunci când ştii ce îţi doreşti şi lupţi să atingi măreţia (succesul) cu care tu eşti confortabilă.

Nu uita: atitudinea determină altitudinea. Aceasta este totul, nu încerca să lupţi împotriva acestui adevăr. Asigură-te că dezvolţi puterea recunoştinţei, îţi antrenezi zilnic pozitivitatea şi munceşti pentru ceea ce crezi tu că înseamnă succes. Aruncă haina victimei şi permite-ţi să trăieşti autentic. Uşor nu este, dar nici imposibil. Trebuie doar să alegi corect.

Sursă foto: Pexels



Recente pe Ok! Magazine

Rebel Wilson   Instagram (6) jpg
Ben Affleck foto profimedia jpg
Motanul Larry la Trooping the Colour   Instagram jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233470 jpg
FotoJet (72) jpg
Keir Starmer și soția lui, Victoria   GettyImages 2282725198 jpg
Prietenii tăi  foto   Getty jpg
Ileana Lazariuc foto Vlad Andrei pentru Kultho jpg
Reginele de la Bollywood foto profimedia getty images jpg
soții Ceaușescu  foto   GettyImages 901900356(2) jpg
Calista Flockhart și Harrison Ford  foto   Profimedia jpg
Shakira sexy   FOTO Facebook 5 jpg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, l au invitat pe Donald Trump la Versailles, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Brett Goldstein, Profimedia (2) jpg
Sydney Sweeney, Profimedia (2) jpg
Sergiu Celibidache, profimedia 0418277397 jpg
FotoJet (66) jpg