Au fost în comă, la un pas de moarte. Ce li s-a întâmplat?

Actualizat:
astaaaaaa jpeg

Erau cât pe ce să-şi piardă viaţa în momentul în care organismul lor a suferit în urma unui accident grav sau a unui exces extrem de dăunător sănătăţii lor. Iată care a fost momentul de mare cumpănă al acestor staruri!

Ozzy Osbourne    

image

Liderul trupei Black Sabbath era cât pe ce să sfârşească într-un accident de ATV, petrecut în 2003. Şi-a rupt atunci clavicula, coastele (în opt locuri!), iar acestea i-au perforat câteva vase de sânge importante şi i-au deplasat câteva vertebre din jurul gâtului. “Toată nenorocirea asta era să mă coste viaţa. Am avut noroc că pot să mai fiu acum în viaţă şi asta nu oricum, ci fără să fiu paralizat”, a declarat, la un moment dat, legendarul rocker. Drept urmare a acestui accident, Ozzy a stat opt zile în comă.

Burt Reynolds

image

N-a fost pe punctul de a-şi pierde viaţa când consuma bine-mersi droguri, ci s-a întâmplat lucrul acesta când a încercat să se lase de ele. Fiind cel mai probabil în sevraj, organismul binecunoscutului actor a suferit mai mult decât s-ar fi aşteptat şi medicii. Astfel, Reynolds a intrat în comă şi a rămas aşa timp de opt ore, ceea ce le-a înspăimântat îngrozitor pe cadrele medicale prezente. De fapt, chiar Burt a declarat că-i auzea, în acele momente, pe doctori spunând că îl pierd pe faimosul pacient…

Sharon Stone

image

2001 a fost anul în care celebra actriţă a avut de trecut peste cel mai dificil moment din viaţa ei. Fără nici un semn de avertizare, Sharon a suferit un anevrism cerebral, care i-a provocat o comă din care n-a mai ieşit timp de nouă zile. După ce s-a recuperat complet, Stone a început să vorbească presei despre momentul său de cumpănă, spunând că, în acele clipe cruciale, a văzut chiar şi o luminiţă albă undeva la capătul unui tunel întunecat.

Kurt Cobain

image

Liderul trupei Nirvana a intrat în comă după ce a suferit o supradoză de şampanie şi Rohypnol, în 1994. Culmea e că talentatul muzician şi-a revenit complet după incidentul terifiant, însă a decis ulterior, tot în acelaşi an, să-şi ia singur viaţa.

Stevie Wonder

image

Dar nu toţi şi-o fac cu mâna lor (adică ajung la un pas de moarte în urma consumului excesiv de substanţe dăunătoarea organismului), ci pot trece prin situaţii la limita dintre viaţă şi moarte fără ca ei să-şi fi adus în vreun fel aportul în acest sens. Astfel, legendarul muzician a fost implicat într-un accident auto, în 1993, care era cât pe ce să-l omoare. Wonder a stat în comă timp de patru zile după acel incident.

Michael Schumacher

image

Cunoscutul pilot de Formula 1 n-a avut atât de mult de suferit din cauza meseriei sale – care este una dintre cele mai riscante din lume - , cât mai ales după ce a fost într-o vacanţă la munte în Franţa şi s-a accidentat grav la schi, în 2013. Schumacher şi-a petrecut şase luni într-o comă indusă, după care şi-a început îndelungatul proces de recuperare.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg