Avril Lavigne s-a căsătorit 

Actualizat:

Cântăreaţa canadiană Avril şi solistul trupei Nickelback, Chad Kroeger, au făcut schimb de jurăminte într-o ceremonie care a avut loc ieri, în sudul Franţei.

Cântăreaţa canadiană Avril şi solistul trupei Nickelback, Chad Kroeger, au făcut schimb de jurăminte într-o ceremonie care a avut loc ieri, în sudul Franţei.

Informaţia a fost confirmată pe Twitter de purtătorul de cuvânt al agenţiei de impresariat care o reprezintă, Mike Heller: „Sunt în sudul Franţei, pentru a o vedea căsătorindu-se pe micuţa mea Rok star #avril şi sunt atât de fericit să iau parte la această sărbătoare specială“, informează dailymail.co.uk.

Anterior, cântăreaţa a declarat că îşi doreşte o nuntă fastuoasă.

Relaţia dintre Avril Lavigne (28) şi Chad Kroeger (38), a fost foarte discretă. Cei doi s-au împrietenit în luna februarie a anului trecut, când au compus împreună o piesă ce urma să apară pe cel de-al cincilea album de studio al cântăreţei.

„Între ei s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste în acea perioadă, pe care au petrecut-o compunând muzică împreună“, declara un prieten al cântăreţei Avril Lavigne.

Chad Kroeger a cerut-o în căsătorie pe Avril Lavigne pe 8 august 2012 şi i-a oferit un inel de logodnă cu un diamant de 14 carate.

Aceasta este prima căsătorie pentru Chad Kroeger şi cea de-a doua pentru Avril Lavigne, care a divorţat, în 2009, de Deryck Whibley, solistul trupei Sum 41. Ea a avut apoi o relaţie cu Brody Jenner.

Foto: pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg