Băieţelul lui Eli Roman a împlinit un an. Ce a ales Matei de pe tavă la tăierea moţului

Actualizat:
1 eli12 jpg jpeg

Eli Roman i-a luat, zilele trecute, moţul băieţelului ei de un an. Petrecerea a avut loc la o terasă din Capitală şi nu a reunit mai mult de 10 persoane.

“Să îi luăm moţul acum de ziua lui sau să mai aşteptăm ca să se mai îndrepte evoluţia cazurilor de covid? Aceasta a fost întrebarea din ultima săptămână încoace. În mintea mea era conturată o petrecere cu vreo 30 de invitaţi, familia şi prietenii apropiati, undeva în aer liber, în weekend-ul imediat de după ziua lui Matei.

Ne-am întors din concediul de pe litoral pe 20 iulie şi urmărind ştirile cu evoluţia cazurilor de covid mi-am spus că este exclus să adun într-un un loc 30 de persoane, chiar şi în aer liber, respectând pe cât posibil restricţiile din starea de alertă. M-am sfătuit cu soţul meu şi am zis să facem o petrecere intimă, în familie, alaturi de bunici, naşi şi fini. Număraţi pe degete, fix 10 persoane”, povesteşte Eli Roman.

5 eli8 jpg jpeg

Petrecerea de un an a început pe la ora 18 şi a durat în jur de trei ore, asta pentru a respecta programul de som al micuţului. “Cu moţul tăiat şi pus în faţa tăvii, Matei a ales o papiotă de aţă, maşinuţa şi pixul. Probabil că va fi un un viitor designer de modele de maşini, am zis noi”.

Matei pare că îl are drept model pe fratele mai mare, Andrei, căci şi el a luat pixul la tăierea moţului. În schimb, el a luat cheile de la maşină şi calculatorul. Şi pentru a face haz de necaz, fiecare invitat a primit o mască drept cadou, asta ca amintire de la moţul lui Matei din timpul pandemiei cu coronavirus..

11 116343712 2634863060060250 4824603066411381706 n jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg