Balerinii de top din Rusia se dezic de Putin: “Sunt împotriva acestui război cu fiecare fibră a sufletului meu”

Actualizat:
1 balerin profimedia 0667204864 jpg jpeg

O primă-balerină a celebrului Teatru Balşoi din Rusia, pe numele ei Olga Smirnova, în vârstă de 30 de ani, şi-a exprimat profunda dezaprobare faţă de invazia Ucrainei.

“Sunt împotriva acestui război cu fiecare fibră a sufletului meu”, a postat balerina pe Telegram, adăugând că îi este ruşine de acţiunile Rusiei. “Probabil că mai toţi ruşii au rude sau prieteni în Ucraina. Eu sunt pe un sfert ucraineancă. Nu m-am gândit niciodată că o să ajung să îmi fie ruşine de Rusia. Am fost dintotdeauna mândră de oamenii talentaţi din Rusia, de realizările noastre culturale şi sportive”, a mai spus, printre altele, balerina rusoaică.

Vladimir Şkliarov, de 37 de ani, solist balerin al Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, a postat şi el un mesaj furios pe social media: “Sunt împotriva războiului din Ucraina. Politicienii ar trebui să poată negocia fără să împuşte şi să omoare civili, căci de aceea au primit limbajul şi gândirea. Bunicul meu, Anatoli Filimonovici, a absolvit şcoala în Ucraina, străbunica mea, Sonia, a trăit toată viaţa ei la Kiev. Este imposibil să priveşti la ce se întâmplă fără să plângi.”

Diana Vişneva, de 45 de ani, solistă şi directoare de balet la acelaşi teatru din Sankt Petersburg, dar şi o apropiată a lui Roman Abramovich, a declarat la rândul ei: “Ne împotrivim războiului şi oricărei acţiuni violente.”

Celebrul coregraf ruso-american Mihail Barîşnikov , ajuns la 74 de ani, a declarat, la rândul lui, că este solidar cu cetăţenii curajoşi ai Ucrainei. “Luptă pentru ţara lor şi pentru suveranitatea lor în faţa agresiunii puterii din Rusia. Artiştii de oriunde înţeleg că libertatea, cea politică, personală şi artistică, este esenţială pentru o societate sănătoasă şi vibrantă. Aceasta este societatea pe care Ucraina o vrea şi o merită. Suntem alături de cei care luptă pentru asta.”

Foto: Instagram, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg