Barbra Streisand, suspectă de demenţă incipientă

Actualizat:
7 hepta 554770 jpg jpeg

Nesigură, confuză şi dependentă de soţul ei, James Brolin, actriţa a ajuns să-i îngrijoreze pe apropiaţi, dând semne de senilitate.

James Brolin. Actorul, care i-a devenit soţ în 1998, este cel mai mare sprijin al său.

E trist să afli că la 75 de ani, după o carieră ful­minantă pe Broadway şi în luminile Hollywo­od-ului, aura Barbrei Streisand descreşte dezolant, departe de scena pe care a iubit-o atât de mult, din cauza uneia dintre cele mai cumplite afecţiuni ale vârstei a treia. Potrivit tabloidului american Globe, artista le dă serioase motive de îngrijorare ce­lor apropiaţi, după ce, în ultimul timp, ieşirile în oraş şi depărtarea de casă au devenit problematice. Bunăoară, actriţa „se pierde prin magazine, ameţeşte des şi părea dezorientată chiar şi în restaurantul ei favorit“, poves­teşte o sursă pentru Globe.

Recunoaştere. În noiembrie 2015, când nu se confrunta cu astfel de probleme, artista a fost onorată cu Medalia Prezidenţială a Libertăţii conferită de preşedintele Barack Obama, în cadrul unei ceremonii organizate la Casa Albă.

Iată de ce Barbra Streisand a refuzat să mai plece în turnee sau să mai apară în spectacole, considerând că totul a devenit prea confuz pentru ea, de la a se orienta în spaţiu, până la a-şi aminti replicile ori versurile. Iar ultima oară când a intrat pe un platou de filmare, pen­tru a trage câteva cadre pentru documentarul Barbra: The Music... the Mem’ries... the Magic! realizat de Netflix, „a uitat unde sunt camerele de filmat. Şi, făcându-se că glumeşte, a spus că i-ar fi bune nişte indicatoare gal­bene ca să găsească mai uşor vestiarul. Iar când a ieşit din platou, s-a ţinut bine de braţul soţului ei, ca să nu cadă“, povesteşte un martor. Realizato­rii au fost nevoiţi să filmeze totul într-o singură zi, Barbra spunându-le că ar fi un efort prea mare pentru ea să revină pentru alte cadre.

preferă să rămână în perimetrul locu­inţei sale din Malibu, unde se simte în siguranţă. „Casa este aria sa de confort“, adaugă aceeaşi sursă a tabloidului

, de la care mai aflăm că Streisand este atât de stânjenită de ceea ce i se întâmplă, încât a ales să se retragă din vizorul public, s-a îndepărat de amicii săi din showbiz şi deseori refuză chiar şi invitaţia la cină venită din partea vecinilor ori a prietenilor săi buni.

Casa Barbrei Streisand din Malibu

Dezorientarea se pare că a însingurat-o pe cea care altădată era un spirit vesel, tenace şi combativ. Iar cei care au văzut-o pierzându-şi concentrarea spun că ar suferi de „simptomele demenţei incipiente“. Să sperăm că nu vom asista la un deznodământ tragic al acestei artiste cu adevărat unice.



Recente pe Ok! Magazine

sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg