Bătălia pe copiii Jolie-Pitt abia acum începe! Maddox nu mai vrea să poarte numele lui Brad Pitt, iar Shiloh poate ajunge să locuiască cu celebrul lor tată

20 martie, 2021
1 asta jpg jpeg

Brad Pitt (57) şi Angelina Jolie (45) se luptă pe custodia copiilor lor de aproape cinci ani şi încă n-au ajuns la o înţelegere în ceea ce îi priveşte pe minori. Nu numai că n-au încheiat negocierile, ci războiul purtat de cei doi actori pare să se înteţească. Cine va fi oare câştigătorul? S-ar putea să avem o surpriză...

5 profimedia 0091746669 jpg jpeg

În tot acest timp, starul din Meet Joe Black a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să renunţe la obiceiurile proaste pe care le avea şi să înceapă o nouă viaţă, din care alcoolul, drogurile şi ieşirile incontrolabile să nu mai facă parte. Actorul a făcut terapie şi a încercat din răsputeri să devină un om mai bun. Şi asta pentru copiii lui. Mai ales că fosta lui soţie n-avea de gând să împartă custodia cu el după ce intentase divorţ tocmai din cauza faptului că actorul îşi pierduse cumpătul în prezenţa lui Maddox, fiul lor cel mare.

“Nu-mi amintesc nici măcar o singură zi, de când am terminat şcoala, în care să nu beau alcool sau să fumez ceva”, a recunoscut el în 2017, în GQ. „Tot ce făceam era să fug de sentimente. Şi mă bucur tare mult că am terminat cu toate chestiile alea!”, a continuat Brad.

Un tată mai bun

Cu tot progresul pe care l-a făcut din 2016, când s-a enervat pe Maddox şi soţia lui a depus actele de divorţ, Pitt n-a ajuns la o înţelegere cu mama copiilor lui. „Brad e destul de încrezător că va petrece mai mult timp cu copiii lui mai mici în viitorul apropiat şi că Shiloh, cu care a avut întotdeauna o legătură apropiată, va cere, la tribunal, să se mute cu tatăl ei”, declară o sursă din apropierea fostului cuplu pentru Woman's Day. Cum ar fi posibil acest lucru?

1 toti copiii jpg jpeg

Până acum nu prea a reuşit să petreacă prea mult timp cu copiii lui încă minori, Pax (17), Zahara (16), Shiloh (14) şi gemenii Knox şi Vivienne (12), din cauza faptului că Angie are costodie completă. Vedeta din Girl, Interrupted a vândut recent un tablou rar, pictat de nimeni altul decât Winston Churchill, pe care a luat 14,9 milioane de dolari, bani care să îi permită să continue lupta pe costodia copiilor minori.

"Dacă îi întrebi pe cei care sunt în echipa lui Brad, ei consideră că Angelina a vândut tabloul pentru a face rost de bani. Ea trăieşte în puf, iar stilul ei de viaţă îi depăşeşte clar veniturile. O valora ea 100 de milioane de dolari, dar nu lucrează, deci nu face rost de bani noi şi, în plus, are o armată de angajaţi pe care trebuie să-i plătească, iar cei şase copii consumă şi ei tot mai mult din resurse, pe măsură ce cresc", susţine sursa respectivă. "Prietenii lui Pitt sunt de părere că Jolie se chinuie să se descurce singură cu şase copii şi refuză ajutorul tatălui lor doar din mândrie."

Totul se reduce la bani

În 2020, cele două părţi implicate au fost nevoite să-şi amâne procesul din motive financiare. „Totul se reduce la bani. Au atât de multe proprietăţi şi contractul lor prenupţial nu le include pe toate. De pildă, Brad vrea să păstreze castelul lor din Franţa şi brandul lor de vinuri, în timp ce Ange îşi doreşte să vândă proprietatea ca s-o poată folosi pentru acte caritabile. Brad are o colecţie de mobilă de la începutul secolului al XX-lea, în valoare de 10 milioane de dolari, pe care Jolie vrea, de asemenea, s-o vândă. Lista neînţelegerilor lor continuă, iar avocaţii lor sunt în mare încurcătură”, a menţionat o altă sursă din anturajul fostului cuplu, pentru Lady-First.

5 profimedia 0091744895 jpg jpeg

Cei doi foşti soţi au avut mai multe aranajamente temporare legate de custodia copiilor, dar s-au tot schimbat în ultimii cinci ani, în detrimentul copiilor, care au nevoie de stabilitate în viaţa lor. Totuşi, dacă averea Angelinei dispare uşor-uşor, termenii în care se discută custodia minorilor Jolie-Pitt se vor schimba şi ei cu siguranţă.

Astfel, dacă Maddox e în continuare supărat pe tatăl lui, a depus mărturie la tribunal împotriva lui Brad şi vrea să renunţe la numele lui de familie, alta poate fi situaţia cu Shiloh, de pildă. Şi chiar şi cu restul minorilor din familie, care ar putea alege să-şi ducă mai departe viaţa lipsită de griji financiare alături de părintele care îşi gestionează mai bine averea.

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg