Ben și Jen, cei mai fericiți foști de la Hollywood! În public se ignoră, în privat sunt așa de tandri

Ben Affleck, surprins iar cu fosta soție! Nu suntem siguri dacă J Lo va citi știrile cu relaxare și bună dispoziție.

Ben Affleck și Jennifer Garner, Foto Profimedia jpg

Căci, după cum se observă, Ben Affleck este mult mai luminos în compania fostei neveste, decât în prezența actualei. Iar acest lucru nu poate fi de bine!

Cine s-ar fi așteptat oare la așa ceva? Probabil nimeni! Căci Ben Affleck pare fermecat de fosta nevastă, de fiecare dată când se vede cu ea. Iar aceste ocazii nu sunt deloc rare, căci cei doi se întâlnesc frecvent, datorită activităților celor trei copii ai lor.

Îngrijorător este că actorul pare aproape tot timpul îmbufnat în compania lui Jennifer Lopez, în timp ce lângă Jennifer Garner râde, glumește și radiază de bucurie. Însă doar când crede el că nu este văzut. Cum apare în public, cum își ia mina indiferentă.

Ieri, duminică, au fost iarăși pozați de paparazzi, în timpul unui moment foarte tandru, la școala lui Samuel. În zonă, nici urmă de Jennifer Lopez. Relațiile acum între divă și actriță par glaciale, deși până nu demult se lăudau una pe cealaltă pentru calitățile lor rare.

Imaginile sunt într-adevăr elocvente și cu siguranță nu îi vor pica bine actualei soții.

Fostul cuplu Affleck - Garner s-a reunit pentru a-i face galerie mezinului Samuel, care a avut un meci de baschet în Los Angeles.

Cei doi par că încă au multe să-și spună, că râd împreună, vorbesc și gesticulează. Relația lor este una dintre cele mai reușite, puține foste cupluri reușesc să conecteze atât de bine. Aproape îngrijorător, nu-i așa?

Fanii lui J Lo se tem puțin, căci artista este foarte drastică în ceea ce privește aspectele acestea. Jennifer Lopez s-a măritat cu Ben Affleck în urmă cu un an și câteva luni. Actorul a fost căsătorit cu Garner timp de 13 ani. Pe lângă fiul de 11 ani, Samuel, cei doi mai au două fiice: pe Violet, în vârstă de 17 ani, și pe Seraphina, în vârstă de 14 ani.

După meci, fericitul trio a fost văzut plecând cu o atitudine super jovială. Cei doi s-au despărțit deja de 8 ani, însă prietenia care-i leagă este una aproape de invidiat.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg