S-a întors acasă soția rătăcitoare. Lui Ben Affleck i-a revenit zâmbetul și a trecut la volanul mașinii lui Jennifer Lopez

Jennifer Lopez a revenit în SUA (2) jpg

Cum a revenit J Lo în America, cum starea actorului este vizibil îmbunătățită. Chiar dacă ghinioanele se țin lanț după el.

Nu putem să nu remarcăm că Ben Affleck trece printr-o perioadă stresantă, actorul a slăbit considerabil, însă departe de Jennifer, era în plus trist și îngândurat.

Acum, că ea a revenit din călătoria prelungită în Capri, Ben pare puțin mai vesel. Din păcate pentru el, Tesla, mașina lui, la care ținea enorm, are probleme, drept pentru care a fost luată cu platforma, de la domiciliu. Însă nu e tragic, întrucât soția sa i-a înmânat cheile de la al său Rolls Royce, mai ales că ea nu conduce niciodată.

Așadar, Ben a dus-o pe divă la studioul său de repetiții, iar apoi și-a continuat ziua alături de fiul său cel mic, Samuel. Băiatul pare a fi singura persoană care poate fura zâmbete de la Affleck. Cei doi au fost surprinși prin oraș simțindu-se foarte bine și consolidându-și relația tată – fiu. Și au mers și la benzinărie, ca să alimenteze impunătoarea limuzină.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg