Boris Becker, despre vizita sa în România. Este sau nu noul antrenor al Simonei Halep?

Actualizat:
1 simona halep ion tiriac boris becker stejarii country club 20 decembrie 2018 12 jpg jpeg

După încheierea parteneriatului cu Darren Cahill, liderul mondial feminin îşi caută un nou antrenor. Să fie vorba despre fostul campion german, ajuns la Bucureşti ca invitat al lui Ion Ţiriac?

Spiritele s-au încins odată cu sosirea fostului star al tenisului german în România. Toţi îl dădeau drept opţiunea sigură pentru Simona Halep, care a pus capăt colaborării ei de 4 ani cu antrenorul Darren Cahill. 

Cel puţin, asta susţineau cei de la cotidianul "Libertatea", despre întâlnirea din 20 decembrie de la Stejarii Country Club dintre constănţeanca situată pentru a 60-a săptămână în fotoliul de lider al ierarhiei feminine şi Boris Becker, acum în vârstă de 51 de ani. (vezi galeria foto)

Fost antrenor al lui Novak Djokovic, Boris Becker a infirmat zvonul pentru agenţia de presă germană SID, fostul lider mondial spunând că a vrut să-i facă doar o surpriză lui Ion Ţiriac prin venirea lui la Bucureşti. "Nu e adevărat, am participat la o petrecere în România doar pentru a-l face fericit pe prietenul meu, Ion Ţiriac (n.r. - fost manager al germanului). Îmi place foarte mult Simona Halep, dar nu-i voi deveni antrenor sau consilier. Nu e niciun pic de adevăr în informaţia răspândită în presă", a spus Becker.

La Australian Open, Simona Halep îi va avea alături pe sparring-partner-ul Vasile Antonescu, fizioterapeutul Andrei Cristofor şi preparatorul fizic Teo Cercel şi va fi ajutată de Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României. O mutare foarte curajoasă a Simonei, în contextul în care toate adversarele de top vor avea în loje antrenori experimentaţi, cu nume, care să le ajute în momentele importante:

"Voi merge în Australia cu un sparring-partner şi am primit deja ajutor din partea căpitanului echipei de Fed Cup a României (n. red - Florin Segărceanu). Sunt foarte fericită cu această echipă şi nu vreau să mă grăbesc să-mi numesc un antrenor permanent", a spus Simona pentru "Daily Telegraph".



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Jacques, Prințesa Gabriella și mama lor, Prințesa Charlene   profimedia 1131141093 jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg