Boss-ul de la Tesla, Elon Musk, şi Amber Heard au petrecut o noapte nebună. Cum au fost surprinşi!

Actualizat:
4 10 eur spl1509420 018 jpg jpeg

El este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din lume, inventatorul Tesla, iar ea este model celebru, actriţă şi fosta soţie a lui Johnny Depp. Au fost împreună timp de mai bine de un an, relaţia lor fiind una discretă, iar în luna aprilie 2016 au confirmat că formează un cuplu, printr-o fotografie în care apăreau împreună, distribuită pe Instagram.

Elon şi Amber au petrecut într-un club.

Din păcate, Amber Heard şi Elon Musk se despărţeau câteva luni mai târziu, în august, această despărţirea provocându-i o depresie cumplită unuia dintre cei mai mari afacerişti ai planetei. Distanţa şi programul de lucru încărcat ar fi fost doar două dintre problemele din cauza cărora le era aproape imposibil să se sincronizeze, dar se pare că nu au putut sta prea mult timp departe unul de celălalt.

În noiembrie, imediat după ce Elon a fost protagonistul unui interviu în care şi-a mărturisit sentimentele şi suferinţa după despăreaţirea de actriţa de 31 de ani, cei doi au fost surpinşi la un restaurant în Los Angeles şi păreau destul de apropiaţi, semn că Amber a mai dat o şansă relaţiei. Înainte de Crăciun apăreau sărutându-se pe stradă, iar în weekend cei doi s-au distrat ca doi îndrăgostiţi.

Se pare că începutul de an 2018 i-a prins împreună pe cei doi care în weekend au fost surprinşi de paparazzi spre orele dimineţii într-un club din Hollywood. Păreau destul de relaxaţi şi se bucurau de seara, dansând, servind câteva băuturi şi ascultând o piesă devenită hit. Un fan i-a filmat şi i-a pus pe Twitter şi se poate vedea clar că s-au bucurat de o noapte albă în aglomeraţia resprectivului club, însoţiţi de câţiva prieteni. Înainte de ieşirea lor la dans, gaşca a luat cina  la un restaurant select din oraş.

Foto: Arhiva OK!, Twitter



Recente pe Ok! Magazine

Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg