Brigitte Macron, bunicuţa din campanie

Actualizat:
Presidential Candidate Emmanuel Macron Votes In Le Touquet jpeg

Alegerile prezidenţiale din Franţa au adus în prim-plan cea mai neobişnuită pereche pentru Palatul Élysée: cel mai tânăr candidat cu cea mai în vârstă soţie!

image

La cei 39 de ani ai săi, ca­rismaticul Emmanuel Macron, a defilat fericit în faţa electoratului său având-o la braţ pe femeia vieţii lui, Brigitte. Un cuplu care ar putea tre­ce model de compatibilitate, dacă societatea n-ar ridica din sprâncene la diferenţa de vârstă dintre ei: 25 de ani. Un „amănunt“ exploatat până la saturaţie de publicaţiile tabloide din Hexagon, care privesc cu un ochi admirativ şi cu un altul sceptic la cea mai atipică pere­che aflată pe scena politică.

Dar cum altfel să te uiţi la elevul transformat într-un adevărat bărbat, cu idealuri măreţe, şi la fosta lui profe­soară de liceu? Căci, da, Em­manuel şi-a cunoscut marea iubire la cursurile de drama­turgie din Amiens, unde Bri­gitte Trogneux era... dramatic de măritată şi cu trei copii. „La 17 ani, mi-a spus că, ori­ce se va întâmpla, el se va însura cu mine“, povestea anul trecut Brigitte în Paris Match. După un alt an, el juca într-o piesă de teatru de-a ei. Şi tot pentru ea, se muta la Paris, continuând s-o caute cu insistenţă. De bună seamă, conversaţiile lungi la telefon şi-au făcut efectul. „În­cet, încet, a reuşit să dezgheţe toa­tă rezistenţa mea, cu multă răbda­re“, mărturiseşte Brigitte, care şi-a lăsat în 2004 soţul, pe André-Louis Auzière, pentru elevul ei. Cei doi s-au căsătorit în 2007, la Touquet – locul în care, cu 33 de ani înainte, profe­soara îi spunea „Da“ lui Auzière!

image

Ce-i drept că nici Brigitte nu aducea a clasica madame le profes­seur! Cu silueta ei de viespe şi cu pi­cioarele lungi, ca de manechin, nici n-avea cum să nu-i ia minţile tână­rului Emmanuel! În rochiile ei mini şi cu blugii ei strâmţi, Bibi (aşa cum o alintă presa franceză) arăta foarte cool. Un look pe care continuă să-l afişeze şi astăzi, la cei 64 de ani ai săi, atunci când nu trebuie să-şi ia mina de soţie de politician, în ţinute Louis Vuitton.

Desigur, criticii au acuzat-o că-şi retuşează fotografiile în Photoshop. Dar această sexagenară cu aer ca­lifornian nu se fereşte să-şi expună nici ridurile, nici experienţa. Unde mai pui că e asul din mânecă din campania lui Macron! „Emmanuel n-ar fi putut porni în această aven­tură politică fără ea. Prezenţa ei este esenţială pentru el“, ne asigură con­silierul lui, Marc Ferraci.

image

Şi, într-adevăr, alături de cei trei copii ai ei, Sébastien, Laurence şi Ti­phaine, şi de cei şapte nepoţi, Bibi are forţa să mişte lucrurile... En Marche! „Dacă voi fi ales – pardon, dacă vom fi aleşi – va fi alături de mine, va avea un rol şi un loc“, spune Emmanuel despre femeia care i-a dovedit ace­laşi ataşament.

foto: guliver / getty images



Recente pe Ok! Magazine

Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg