Brigitte Macron, soţia preşedintelui francez, acuzată că s-a născut bărbat şi că numele ei este Jean-Michel Trogneux

Actualizat:
1 brigitte macron profimedia 0422397120 jpg jpeg

Soţia preşedintelui francez Emmanuel Macron este ţinta unor zvonuri cu totul dezagreabile.

Brigitte Macron, în vârstă de 68 de ani, este ţinta unor bârfe care susţin că prima doamnă a Franţei s-a născut bărbat şi că numele ei adevărat este Jean-Michel Trogneux.

Această teorie a fost publicată în ziarul de extremă dreaptă Faits et Documents, în luna septembrie, ca urmare a unei investigaţii care a durat trei ani, Ei bine, Brigitte a anunţat că îi va da în judecată pe iniţiatorii acestei conspiraţii, una care a dus la crearea unui hashtag foarte popular pe social media, şi anume #JeanMichelTrogneux.

Natacha Rey, jurnalista care susţine că a condus investigaţia, a acordat un interviu cu durata de aproape patru ore mediumului Amandine Roy, discuţia fiind publicată pe data de 10 decembrie pe YouTube, iar clipul respectiv fiind vizionat de 470.000 de utilizatori înainte de a fi şters.

Nu este prima data când această publicaţie controversată face astfel de afirmaţii legate de persoane publice de vază, un articol similar având-o în vizor şi pe fosta primă doamnă Michelle Obama, în 2017. Acest zvon bizar apare cu doar câteva luni înainte de viitoarea campanie electorală din Franţa, alegerile prezidenţiale din aprilie avându-l ca favorit tot pe actualul preşedinte Emmanuel Macron.

Brigitte şi Emmanuel Macron (44) sunt căsătoriţi din anul 2007, aceasta fiind a doua căsnicie a primei doamne, mamă a trei copii din primul ei mariaj cu André-Louis Auzière.



Recente pe Ok! Magazine

Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg