Brigitte şi Emmanuel Macron au cel mai sexy bodyguard. Cum arată bărbatul care veghează la siguranţa lor!

Actualizat:
hepta 3543777 emmanuel macron brigitte jpg jpeg

Prima vizită oficială a soţilor Macron în Statele Unite ale Americii a fost un eveniment de importanţă majoră, mai ales că preşedintele Franţei şi Donald Trump au purtat discuţii importante despre securitate şi colaborarea între cele două state. Au fost câteva zile pline de activităţi, iar vizita oficială s-a încheiat cu un dineu grandios organizat de prima-doamnă Melania Trump.

image

Iar dacă în prim-plan au fost două dintre cele mai cunoscute soţii de oameni politici din lume şi ale lor vestimentaţii alese pe sprânceană, iată că analiza fotografiilor scot la iveală un personaj destul de interesant, din background. Cine stă tot timpul în umbra soţilor Macron? Ei bine, o gardă de corp care sigur  îi face concurenţă peşedintelui francez la capitolul imagine.

Şi nu, nu este vorba de celebrul bodyguard de 2,13 metri şi 140 de kilograme, Makao, originar din Kinshasa, R.D. Congo, care l-a păzit pe Macron timp de 9 luni, în campania electorală. Acum vorbim de un bărbat care arată ca un top model şi care îi urmează pe soţii Macron la întâlnirile oficiale. Cu siguranţă au cel mai sexy om din echipa de securitate pentru că el a reuşit să atragă atenţia presei de peste Ocean.

image

În prima lor zi petrecută în Washington, DC, Emmanuel şi Brigitte Macron au fost ţinuţi sub supraveghere de o întreagă echipă care a vegheat ca nimic rău să nu li se întâmple. Un singur bărbat din staff s-a făcut remarcat, ajungând vedetă pe Internet. Este înalt, cu barbă şi o freză chic, îmbrăcat la patru ace şi a fost surprins în mai multe fotografii, în spatele preşedintelui şi al primei-doamne. La prima privire aduce puţin cu actorul William Levy. Cert este că are o imagine impecabilă şi nu poate trece neobservat.

image

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg