Bruce Willis e poate greu de ucis, dar tot mai greu de recunoscut. Cât s-a schimbat de când apărea în Maddie şi David

Actualizat:
1 dav jpg jpeg

Actorul de 64 de ani îmbătrâneşte vizibil şi are trăsăturile tot mai schimbate. Bruce pare că îşi pierde şi condiţia fizică. Ba mai mult, la începutul anului, băuse atât de mult încât a fost purtat pe braţe până la maşină.

Demi Moore a făcut recent tabloul căsătoriei ei cu Bruce Willis. Cei doi s-au întâlnit în august 1987 şi s-au căsătorit rapid. Demi a rămas imediat însărcinată şi aşa a venit pe lume Rumer. Chiar dacă au rămas 13 ani împreună, Demi spune că mariajul cu Bruce nu a fost unul uşor. Actorul ţinea la libertatea lui, dar şi-ar fi dorit ca ea să renunţe la carieră şi să stea acasă cu copiii. Bruce şi Demi au împreună trei fete. Rumer, Scout şi Tallulah. Cred că amândoi am fost mai pasionaţi de a avea copii decât de a fi căsătoriţi", spune ea. Deşi şi-au adorat fiicele, dar Demi are convingerea că Bruce a fost chinuit de acest mariaj.

Cei doi au rămas în relaţii bune după ce au divorţat. Ba mai mult, obişnuiau să se întâlnească la aniversările fetelor. Demi şi Bruce s-au susţinut şi atunci când Tallulah, fiica lor, a ajuns într-o clinică de dezintoxicare pentru consum de stupefiante şi alcool.

6 profimedia 0407674830 jpg jpeg

Bruce are două fete şi din căsătoria cu Emma Heming, începută în 2009. 

Bruce Willis cunoştea celebritatea în 1985, odată cu apariţia în serialul de televiziune „Maddie şi David”. Au urmat apoi roluri în filme de acţiune, cum ar fi celebra serie „Greu de ucis”, „Ultimul samaritean”, „Pulp Fiction” şi „Şacalul”.



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp