Bruce Willis şi Emma Heming, dragoste la prima vedere

3 ianuarie, 2017
Red   UK Film Premiere   Outside Arrivals jpeg

A fost dragoste la prima vedere între actorul Bruce Willis şi fotomodelul Emma Heming. Într-un interviu acordat pentru People’s List,  Emma spunea "Când ne-am întâlnit prima dată am rămas plăcut surprinsă de cât de fermecător, amuzant  şi de frumos era - acesta a fost primul meu gând cu privire la Bruce". În completarea ei, starul din "Transformers" a spus că era deja îndrăgostit de frumoasă modelina.

image

Bruce şi Emma sunt dovadă vie că dragostea nu are vârstă şi că flacăra se menţine vie dacă îţi doreşti cu adevărat. Cuplul a semnat actele de căsătorie pe 21 Martie 2009 în cadrul unei eveniment organizat în casă lui Willis din insulele Turks şi Caicos, Indiile de Vest. Ceremonia nu a fost legalizată, aşa că cei doi au mers din nou la starea civilă în Beverly Hills, şase zile mai târziu.

În prezent, cuplul Willis - Heming este binecuvântat cu două fetiţe frumoase, Mabel Ray, în vârstă de 4 ani şi Evelyn Penn de doi ani. Desigur, Bruce mai are încă 3 fete mult mai mari din căsătoria anterioară cu actriţa Demi Moore - Rumer de 27 de ani, Scout de 24 de ani şi Tallulah de 22 de ani, care au fost şi ele prezente la căsătoria tatălui lor, alături de mama lor, Demi Moore, şi de partenerul acesteia din perioada respectivă.

Alături de Bruce, Demi a format un cuplu superb. S-au căsătorit imediat ce s-au cunoscut pe platourile de filmare de la Stakeout. La vremea aceea, ea avea 25 de ani, iar el 32, Bruce era un afemeiat şi un petrecăreţ convins, dar asta nu descurajat-o pe Moore. “Era atât de pregătit să mă primească în viaţă lui şi să mă iubească”, a declarat ea pentru revista “People”. Cei doi au fost căsătoriţi de către Little Richard în Las Vegas.

image

Cuplul Moore - Willis s-a destrămat după o căsătorie de 13 ani, în 2000. La acea dată, niciunul nu a dorit să vorbească public despre motivele divorţului. Deşi, imediat după divorţ Bruce declara “ Am simţit că am dat greş că tată şi că soţ pentru că nu am fost capabil să fac totul să funcţioneze”, se pare că cei doi foşti soţi au rămas prieteni chiar şi după despărţire, de dragul copiilor lor. Nu este de mirare că actorul a participat la căsătoria fostei soţii, Demi Moore, cu Ashton Kutcher, actorul din “ Doi bărbaţi şi jumătate” cu 15 ani mai tânăr, în 2005.

Bruce şi Moore au rămas prieteni extrem de buni şi se întâlnesc şi în prezent împreună cu partenerii lor actuali. Dar lucrurile nu au stat aşa imediat după divorţ, amândoi fiind afectaţi de separare, dar cel mai mult resimţindu-se Demi Moore. Actriţa a încercat din răsputeri să îşi refacă viaţă, a avut câteva relaţii cu bărbaţi mult mai tineri decât ea, iar după doi ani de relaţie cu Ashton Kutcher, a decis să se căsătorească.

image

Din nefericire, lucrurile au început să scârţâie în cuplu din cauza infidelităţii lui Ashton, iar 2013 a culminant cu divorţul celor doi actori, moment în care Demi Moore a intrat în depresie şi a trebuit să se interneze într-o clinică de reabilitare. Pe de altă parte, despărţirea de Demi Moore a fost una cu noroc pentru Willis pentru că aşa a întâlnit-o pe dragostea vieţii lui, Emma. În timp ce Bruce în vârstă de 61 de ani este depăşit numeric de fiicele sale, 5 la număr, actorul spune că nu îl deranjează să fie înconjurat de “o gaşcă mare de fete” -“ Nu-mi pot imagina cum aş arată cu 5 băieţi, nu-mi pot imagina nici măcar să fiu tatăl unui singur băiat”, a glumit acesta.

image

Bruce Willis se bucură acum de o pauză de la filmări şi îşi petrece timpul cu fiicele sale, dar şi în compania mai tinerei sale soţii. Cei trei se distrează de minune, o demonstrează şi fotografiile de pe Instagram postate de Emma care îi înfăţişează grădinărind, călătorind sau bătându-se cu apă “Cred că mâncând şi jucându-mă cu copiii mei este jobul meu acum. Uneori uit că am un job, este mult mai distractiv să petrec timpul cu fetele mele.”

image

Şi Emma Heming gustă din plin viaţă de mama. Fostul model iubeşte la nebunie copiii şi a devenit ambasadorul unei oragnizatii care se axează pe ajutorul oferit copiilor născuţi în sărăcie “ Simţi că trăieşti ceva intens atunci când devii mama, ţi se dezvoltă instinctele materne şi nu doar pentru propii tăi copii, la mine se manifestă şi pentru alţi copii”, a spus ea. Dragostea chiar te poate ajută să întinereşti, o demonstrează Bruce Willis care arată mai bine că niciodată, cu un zâmbet şi o sclipire în ochi de care nu poţi face abstracţie. Diferenţa de vârstă între cei doi soţi Willis, de 23 de ani, pare insesizabilă.

image

Anul trecut, Bruce Willis a împlinit 60 de ani, iar la petrecerea organizată în cinstea să au participat nume cunoscute de la Hollywood. Bruce a arătat încă o dată că pentru el, iubita să soţie, Emma Heming este singură să stea strălucitoare. Actorul a fost invadat de o mulţime de pupici pe obraz din partea soţiei sale, fotografiile suprinse fiind împărtăşite de către Emma cu prietenii de pe Instagram. Într-o altă fotografie, cei doi apar îmbrăţişaţi în timpul dansului.

image

Evenimentul a avut dublă însemnătate, cei doi sărbătorind atât cei 60 de ani împliniţi de Bruce, cât şi aniverarea căsătoriei cuplului. Emma arată că este încă foarte îndrăgostită de soţul sau, aşa că a postat o fotografie în care apare sarutandu-l, poză însoţită de mesajul: “'Happy 6th Anniversary to the man that still makes me feel like a newlywed #MyTrueLove. “

image

Să sperăm că Bruce Willis şi Emma Heming vor trăi fericiţi şi îndrăgostiţi până la adânci bătrâneţi.

Foto: Gettyimages, Instragram.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg