Cabral şi Andreea Pătraşcu, nuntă pe marginea piscinei

Actualizat:
mkiv8109 resize jpeg

După ce în urmă cu câteva zile Cabral şi Andreea au devenit, oficial, soţ şi soţie, sâmbăta trecută, cei doi au avut parte de emoţii şi mai mari la cununia religioasă. Însoţiţi de naşii lor, Irina şi Răzvan Fodor, familie şi

După ce în urmă cu câteva zile Cabral şi Andreea au devenit, oficial, soţ şi soţie, sâmbăta trecută, cei doi au avut parte de emoţii şi mai mari la cununia religioasă. Însoţiţi de naşii lor, Irina şi Răzvan Fodor, familie şi prieteni apropiaţi, Cabral şi Andreea şi-au unit destinele la biserica din Otopeni.

image

Cabral a fost fericit că i-a avut alături, în această zi foarte importantă, pe toţi cei dragi: pe mama acestuia, Argentina, dar şi pe tatăl, Alexandre, şi pe fraţii lui, care au venit de la Paris special pentru acest eveniment. ”I-am avut pe toşi aproape, albi, negri, mov, roz, cu picăţele şi alte aranjamente cromatice. S-au simţit bine, s-au vorbit toate limbile pământului, s-au dansat toate dansurile inventate în lume, s-a băut şi s-a mâncat bine. A ieşit ce ne-am dorit, o petrecere foarte reuşită”, mărturiseşte Cabral.

De la biserică, întregul alai s-a mutat într-o locaţie de vis, cu piscină, în Otopeni, la Ambasad’Or, pentru o petrecere exotică. Cromatica petrecerii, corai şi ivoire, a fost respectată, aranjamentele florale de pe mese şi întreaga sală fiind aranjate în acest ton. Mireasa a purtat o rochie creaţia Deei Buzdugan, iar mirele a îmbrăcat un costum marca Alexandru Ciucu.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg