Când a crescut așa de mult? Blue Ivy, fiica lui Beyoncé și a lui Jay-Z e absolut răpitoare

Întreaga familie Carter a defilat pe covorul roșu la premiera filmului „Mufasa”, prilej s-o vedem și noi pe pre-adolescenta Blue Ivy.

Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg

Beyoncé (43) și Jay-Z (55) și-au scos în lume fiica în vârstă de 12 ani la premiera noului film „Mufasa: Regele Leu”, la Dolby Theatre din Hollywood. Așa am putut vedea cum Blue Ivy Carter, pe care nu ne e dat s-o vedem prea des, s-a transformat într-o superbă domnișoară.

Îmbrăcată ca o prințesă scăldată în aur (cum altfel?), Blue Ivy a fost atracția serii pentru toți cei sosiți la premieră, căci, dacă nu știți încă, ea este și cea care asigură vocea personajului Kiara în filmul produs de Disney. Iar pre-adolescenta chiar e prințesa familiei Carter, fiind mândria, dar și punctul sensibil al cuplului de artiști cel mai bine cotat în America.

Ținuta ei a fost în tandem cu cea a mamei sale, Beyoncé alegând de această dată o rochie elastică neagră fără umeri, cu aplicații metalice aurii, decolteu abisal și șliț adânc pe picior, care o făcea să arate ca o regină africană. De altfel, cântăreața dă glas personajului Nala din „Mufasa”. Alături de ea, se afla și mama sa, Tina Knowles, în vârstă de 70 de ani, care a purtat un compleu verde închis, pe umeri, cu mănuși din piele neagră și o curea cu cataramă aurie.

La rândul său, Jay-Z a ales o ținută elegantă la premieră, un costum maro închis, cu o cravată neagră și pantofi negri. Și părea și zâmbitor, în ciuda citației primite cu o zi înainte într-un proces care susține că a violat o fată de 13 ani împreună cu Sean „Diddy” Combs, în 2000.

Jay-Z ține din nou titlurile tabloidelor

În celebrul caz deschis pe numele lui Sean Diddy Combs, rapperul a fost acuzat de agresiune la o petrecere după MTV Video Music Awards 2000. Acuzatoarea lui Jay-Z, al cărui nume real este Shawn Carter, spune că a fost agresată la o petrecere după spectacolul de premiere, care a avut loc pe 7 septembrie 2000 la Radio City Music Hall din New York.

Artistul a emis o dezmințire și a declarat că este victima unei „tentative de șantaj”. Cea mai mare temere a sa este că cei trei copii ai săi cu Beyoncé (adică Blue Ivy și gemenii Rumi și Sir, de 7 ani) vor trebui să „îndure” hărțuirea în urma acuzațiilor șocante.

„Singura mea strângere de inimă este pentru familia mea. Eu și soția mea va trebui să le explicăm copiilor ce se întâmplă, unul fiind la vârsta la care prietenii ei vor vedea cu siguranță presa și vor pune întrebări despre natura acestor acuzații. Este nedrept”, a spus el.

Procesul civil are loc cu aproximativ o lună înainte ca Blue Ivy să devină adolescentă, ea împlinind 13 ani pe 7 ianuarie. La fel ca părinții ei, ea este interesată de muzică și a participat luna trecută la un concert Sabrina Carpenter în Los Angeles.

FOTO: Profimedia, Getty Images, Beyonce Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg