Când şi unde îşi poate vedea George Burcea copiii. "Nu-mi dă voie să iau fetele la mine, deocamdată"

Actualizat:
3 george burcea la ferma jpg jpeg

Andreea Bălan şi George Burcea sunt în divorţ. Actorul este acum concurent la "Ferma", emisiunea de la Pro TV, şi acolo a făcut declaraţii despre relaţia pe care o are cu soţia, dar, mai ales, cu fetiţele sale. Le vede doar în casa în care au locuit împreună!

La începutul acestui an s-a aflat că Andreea Bălan şi George Burcea vor ajunge la divorţ. Nu se mai înţeleg, nu le e mai bine împreună aşa că s-au separat. Actorul vine acum cu completări şi dezvăluie ce s-a întâmplat între ei: 

"A avut grijă a mea soţie să mă dea în gât la poliţie. Lumea este liberă să creadă şi să spună ce vrea, doar că uneori să ştii că te doare. Pe mine m-a durut foarte mult la început când primeam mii de mesaje în care lumea mă înjura şi în presă scria în fiecare zi. Am fost într-o emisiune. Fosta mea soţie i-a dat telefon producătorului, în timp ce eram în emisiune, şi în timp ce eu eram în platou cineva a avut grijă de acasă să dea detalii până când să mă pună acel domn prezentator să mă uit în cameră şi să spun cuvinte pe care cel de acasă dorea să le spun şi toate detaliile pe care el mi le spunea în emisiune, erau primite, sub formă de mesaje, în telefon. Aşa se dau informaţiile pe surse, de la persoanele cele mai apropiate.

Văzând că eu nu răspund acelor întrebări, mă tachinau cu anumite întrebări pe care nimeni nu le ştia în afară de mine şi încă o persoană. Deci uitaţi că uneori poţi să fii taxat de cel mai apropiat om de lângă tine.

Acum păstrăm o relaţie bună pentru copii, îmi dă voie să-i vizitez, pot să rămân acolo peste noapte. Eu merg, stau cu mama soacră, ea pleacă de acasă, pleacă, probabil, la iubitul ei şi eu rămân cu mama soacră şi cu fetele. Nu-mi dă voie să iau fetele la mine, deocamdată. Eu nu am înţeles mentalitatea de a sta pentru copii. Eu copiii îi vizitez mega des, că mă doare când plec, asta e altă chestie, dar copiii mă iubesc, eu îi iubesc", a spus George Burcea.

7 george burcea si fiicele jpg jpeg

Anna Lesko, despre divorţul dintre George Burcea şi Andreea Bălan

Viviana şi Anna Lesko au deschis o discuţie destul de seriosă despre George Burcea şi fosta lui soţie la "Ferma". Viviana a spus despre George:  "Mie îmi place de George, este un tip foarte ok şi chiar asta vorbeam astăzi cu el, că s-a mediatizat tot scandalul, nu eram de partea lui. Toate erau împotriva lui."

Anna Lesko şi-a spus şi ea punctul de vedere: "Ce s-a mediatizat vine din partea ei. Nu o cunosc nici pe ea foarte bine, am vorbit de două ori în viaţă. Dar, băi, nu-ţi speli rufele în public. Artistul este artist, noi nu trebuie să povestim oamenilor cu atâta patos şi să cerşim atât de tare empatia asta. Din toate chestiile astea rezultă că este dezechilibrată foarte mult, dar mult de tot la nivel emoţional. Eu nu cred nicio secundă că George a stat cu Andreea sau a făcut deciziile importante pentru că a vrut să profite de pe urma micuţei. Nici vorbă! Asta este ceva în capul ei! Oricum ea crede că toată lumea profită."

2 anna lesko la ferma 7 jpg jpeg

Foto: Pro TV



Recente pe Ok! Magazine

Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg
Alina Pușcău Instagram png
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, Foto Instagram  (2) png
imagine generata cu AI png
Georgina Rodriguez (1) jpg
Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg