Carmen Iohannis, prima apariţie publică alături de preşedinte în 2017 FOTO

Actualizat:
Carmen Iohannis Strasbourg rochie din catifea neagra Eli Laslean jpeg

Timp de două zile, Klaus Iohannis şi soţia sa se află la Strasbourg, într-o vizită oficială la Consiliul Europei.

image

Pentru prima oară, după mult timp, Carmen Iohannis l-a însoţit pe Klaus Iohannis la un eveniment oficial. Cuplul prezidenţial român se află la Strasbourg pentru o vizită de două zile, la Consiliul Europei.

În prima parte a zilei, preşedintele a bifat singur câteva evenimente. Prima oprire a fost la ceremonia de marcare a Zilei Internaţionale de Comemorare a Memoriei Victimelor Holocaustului şi la expoziţia dedicată. Apoi, după dineul oficial, şeful statului a avut câteva întrevederi cu oficialii europeni cu care a discutat problemele care au adus România la punctul de fierbere în ultimele zile: amnistia, graţierea şi condiţiile din penitenciarele româneşti.

image

Abia pe seară şi-a făcut apariţia şi Prima Doamnă, la întâlnirea cu membri ai comunităţii de români din zonă, prilejuită şi de sărbătorirea Zilei Micii Uniri.

Pentru acest eveniment, Carmen Iohannis a ales să poarte o creaţie a designerului Eli Lăslean, o rochie cloş din catifea neagră, accesorizată cu plic şi pantofi de culoare neagră - de notat că Prima Doamnă este în doliu după moartea mamei sale.

image


Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg