Carmen Tănase, o viaţă de poveste: “Am făcut copilul fără să fiu căsătorită”

Actualizat:
1 carmen jpg jpeg

Carmen Tănase a avut o singură mare iubire. După ce l-a pierdut pe Victor Parhon, actriţa nu s-a mai căsătorit, a trăit doar pentru fiul ei, Tudor.

„Aveam 39 de ani când l-am pierdut, spre 40 aşa. Când am împlinit 40 de ani nu mai era. Nu mi-am propus să nu-mi mai refac viaţa, însă eu m-am şi căsătorit foarte greu. Am spus foarte greu «DA», pentru că nu am considerat niciodată că un act legiferează într-adevăr o legătură strânsă între doi oameni, dar aşa erau vremurile atunci. Eram la Teatrul Naţional din Iaşi când l-am cunoscut pe Ţucu şi a venit familia cu tot felul de motive: «Hai să o facem!», că tot făcusem copilul. Aveam 29 de ani când m-am măritat şi am făcut copilul fără să fiu căsătorită, la 28 de ani ”, a declarat Carmen Tănase în cadrul unui podcast, Acasă la Măruţă.

S-au căsătorit când Tudor avea câteva luni. “Eu nu i-am spus «DA» nici la Starea Civilă, i-am spus «Bineînţeles» „A fost o poveste foarte frumoasă. El era mult mai mare decât mine, cu 17 ani. Oamenii nu credeau în relaţia asta, în legătura asta, ba chiar mi-am auzit vorbe, pentru că el era critic de teatru şi ziceau că m-am căsătorit din interes”.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg