Casa Albă i-a schimbat numele soţului Kamalei Harris. De ce s-a întâmplat asta?

Actualizat:
1 kamala sot 2 jpg jpeg

Toată lumea îl ştia pe soţul Kamalei Harris ca Doug Emhoff. Ce s-a schimbat acum şi de ce?

Desigur, v-aţi putea gândi în glumă că s-a dorit un nume comun - domnul Doug Harris? Nu, lăsând glumele deoparte, soţul doamnei care ocupă funcţia de vicepreşedinte al Americii a redevenit oficial Douglas Emhoff. Trecând într-un rol public, nu este suprinzătoare această schimbare din partea Casei Albe, a declarat purtătorul de cuvânt al Kamalei Harris. Şi asta pentru că Douglas este considerat acum un nume mai impunător - de la Doug, mulţi ajunseseră să îi spună Dougie, aşa cum îi spune soţia sa, iar acest diminutiv nu se mai potriveşte acum cu noile sale responsabilităţi. Ea este prima persoană de culoare unsă în această funcţie, iar el este primul soţ de credinţă iudaică al unui vice. Peste toate aceste premiere, între ei există o iubire încă tânără, care numără şapte ani. Dacă ar fi să ne luăm după informaţiile oficiale despre viaţa personală a Kamalei, aceasta n-a avut vreo relaţie cu oarecare însemnătate până în momentul în care a făcut pasul către altar, în 2014, la vârsta de 50 de ani. Kamala este căsătorită de şase ani, aşadar, cu avocatul Douglas Emhoff, un bărbat care mai are un mariaj la activ, de 16 ani, divorţând de prima lui soţie, în 2008.

Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg