Casa Albă îi dă replica lui Kanye West, candidat viitor la preşedinţie, în cel mai isteţ mod!

Actualizat:
Kanye, Obama si Kim jpeg

Aflam, duminica trecută, că rapperul, celebru pentru narcisismul său, doreşte să candideze la funcţia de preşedinte american, în 2020. Un anunţ neaşteptat, dar deloc şocant, făcut pe scena galei premiilor MTV VMA. Iar reprezentanţii Casei Albe îi ţin isonul, de dragul distracţiei!

image

După ce Kanye West a declarat că plănuieşte să aibă o campanie electorală în 2020 pentru a fi preşedintele S.U.A, mulţi s-au întrebat ce va răspunde Casa Albă. Ei bine, Secretarul de Presă de la Washington D.C. a replicat într-un mod ironic, isteţ şi foarte amuzant. În timpul călătoriei peste hotare cu preşedintele actual, Barack Obama, luni, Josh Earnest a declarat pentru Associated Press că “abia aşteaptă să vadă ce slogan va alege Kanye pentru a-l inscripţiona pe pălăria sa de campanie”. Hah, asta da replică!

Iar posibilităţile sunt fără sfârşit pentru cel care se crede un Mesia al muzicii rap, un Steve Job al industriei muzicale, un Michael Jordan al lumii artistice…

Cu siguranţă mogulul rap de 38 de ani ar da puţină culoare sobrietăţii Casei Albe şi va găsi un slogan artistic, inspiraţional, plin de viziune şi de inovaţie. Ne întrebăm dacă nevasta lui, Kim Kardashian, care ar deveni Primă Doamnă, se va ocupa de imaginea campaniei. Şi-aşa această regină a selfie-urilor a fost ridicată de soţul ei în slăvi, denigrând familia prezidenţială actuală.

“Nu există motiv pentru care Kim Kardashian să nu apară pe coperta Vogue. E cea mai intrigantă femeie la ora actuală. Împreună, suntem cei mai influenţi în modă. Nimeni nu se uită la ce poartă Preşedintele Obama. Michelle Obama nu poate pune pe Instagram o poză precum cea pe care femeia mea a pus-o ieri” – este declaraţia lui West pentru Ryan Seacrest, făcută în toamna lui 2013. Şi vorbeşte despre o fotografie cu starleta lui în costum de baie cu toate formele ei la vedere, ipostază nepotrivită pentru Prima Doamnă – care “plictiseşte” atât de mult cu fotografiile ei legate de cum să facă lumea un loc mai bun.

image

Sesizaţi diferenţa?...

image

În orice caz, ne întrebăm cum va suna acel slogan de campanie: Votează Yeezus, YeWeCan, Yeezus vine, Vestul preşedinte! Votează Kanye, Yeezus2020 ?

image


Recente pe Ok! Magazine

Georgina Rodriguez (1) jpg
Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg
hub cultural  JPG
Eva Peron  foto   profimedia 0569918749 jpg
Ben Affleck Jennifer Garner și mama lui Chris profimedia 0880711729 jpg
Cori Gramescu, sursa foto Instagram jpg