Câştigătorii Premiilor Emmy: cine a triumfat aseară la gala cu red carpet virtual, la care s-au duelat giganţii Netflix şi HBO

Actualizat:
1 emmy jpg jpeg

Cea de-a 72-a ediţie a Premiilor Emmy a avut un caracter special: nominalizaţii şi câştigătorii au strălucit din propriile case, evenimentul respectând regulile anti-Covid şi recurgând la ideea de red carpet virtual. Printre cei mai fericiţi s-au numărat câştigătorii Zendaya şi Mark Ruffalo

Premiile Emmy decernate aseară au dat tot atâtea emoţii câştigătorilor, chiar dacă aceste emoţii au fost trăite în livingurile lor de acasă. Astfel, trofeul pentru cel mai bun serial - dramă, a fost câştigat de Succession, producţie care a învins nominalizate grele precum Better Call Saul, Ozark, The Crown, The Handmaid's Tale şi Stranger Things. Cea mai bună actriţă într-un rol principal dintr-un serial dramatic a fost desemnată Zendaya, graţie prestaţiei din Euphoria. Şi ea a învins concurente serioase, precum Sandra Oh (Killing Eve), Olivia Colman (The Crown) şi Jennifer Aniston (The Morning Show). Premiul pentru cea mai bună actriţă într-o serie limitată a plecat către Regina King (Watchmen) - şi această categorie a avut concurente redutabile:  Shira Haas (Unorthodox), Kerry Washington (Little Fires Everywhere), Cate Blanchett (Mrs America) şi Octavia Spencer (Self Made).

Cel mai bun serial de comedie a fost o surpriză pentru mulţi: Schitt's Creek, şansele mai mari fiind acordate de critici în prelalabil pentru Curb Your Enthusiasm şi The Kominsky Method. Cel mai bun actor într-un rol principal dintr-un serial dramatic este Jeremy Strong (Succession), iar dintr-o serie limitată a fost desemnat Mark Ruffalo, pentru I Know This Much Is True - cu el concurând şi Hugh Jackman (Bad Education) şi Jeremy Irons (Watchmen). Cât despre cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă în roluri principale dintr-un serial de comedie aceştia sunt Eugene Levy şi Catherine O'Hara, care joacă în Schitt's Creek. În fine, trofeul pentru cea mai bună serie limitată a fost acordat producţiei Watchmen. 

Concluzia serii, privind câştigătorii, este că Netflix a fost, din nou, dezavantajat. Deşi a avut mai multe nominalizări, seara a fost dominată mai degrabă de către HBO, cu 30 de premii, multe datorită producţiilor Watchmen şi Succession.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg